Sport

Al zecelea eșec în Liga Florilor

Gloria pierde cu Craiova, 26-28

Victoria de la Craiova n-ar fi însemnat mare lucru pentru Gloria în economia campionatului, însă ar fi adus un boost de moral înaintea partidei cu Rapid din Cupă. Fetele mai aveau de exorcizat un demon, întrucât nu învinseseră în acest sezon de Liga Florilor nicio echipă cu pretenții. Din păcate, Buzăul și-a arătat încă o dată limitele, după ce a capotat din nou cu Craiova.

Prima repriză a fost echilibrată, deși gazdele au condus mai mereu. Gloria a reușit să egaleze în câteva rânduri, dar s-a văzut condusă la pauză, 13 la 12.

La 10 minute de la reluare, craiovencele s-au distanțat la trei lungimi, moment în care Gloria n-a mai avut resurse să revină în meci. Craiova a gestionat bine avantajul, a controlat partida, conducând chiar, în unele momente, cu cinci goluri. În ultimele minute, buzoiencele au redus din handicap, însă golurile elevelor lui Daniel Anca au contat doar pentru o statistică de care nimeni n-o să-și amintească peste câteva zile. La final, 28 la 26 pentru Craiova, rezultat care aduce multe semne de întrebare, înainte de meciul cu Rapid.

Gloria Buzău: Pijevic 1 gol, Măzăreanu – Moroianu 6 (2 din 7m), Bucur 5, Pal 5 (3 din 7m), Zimny 3, Iuganu 3, Ilyina 2, Petrovic 1, Blazevic, Coman, Papp, Keita, Andrei, Nicolae. Antrenor: Daniel Anca.

Rezultatul de sâmbătă seară nu influențează foarte mult clasamentul. Gloria rămâne pe 7, cu 28 de puncte, nu mai poate retrograda, cum de altfel nu mai poate prinde nici Europa. Singura speranță de care se mai leagă aspirațiile europene ale secției de handbal este Cupa României. Pentru a accede în final-four, buzoiencele trebuie să învingă, miercuri, Rapid București.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker