duminică, 24 ianuarie 2021

Pomul de Iarnă al lui Moș Gerilă

Exact! Pomul era un brad uriaș, împodobit cu de toate, iarna era iarnă, cu nămeți ca în povești, iar Moș Gerilă era un coleg de serviciu al părinților, îl recunoșteam după voce și statură, chiar făceam pariuri cine ghicește primul. Dar magia rămânea în sufletul de copil, dacă ne întreba cineva puteam jura cu mâna pe inimă: da, credem în Moșul, pe cuvânt de pionier. Că de cravata aia roșie nu scăpai, ba erai și mândru de ea…

Nu exista instituție, întreprindere, fabrică, atelier, ceva, să nu organizeze Pomul de Iarnă pentru copii angajaților. Spălați, apretați, briliantați, înnoiți la ghetuțe de la Moș Nicolae, ascultați să recităm frumos poezioara, ne primeam punga cu jucării și dulciuri. Abia așteptam să ajungem acasă și să ne lăudăm, care a primit cadoul mai frumos! Cu poezioara aceea recitată și în fața musafirilor, ca pe scenă, ne scoteam și de bănuți de buzunar, ba mai mergeam cu Sorcova și Plugul, ne primea lumea, ne zornăiau buzunarele și dădeam iama prin cofetării.

Și mai era un brăduț, mai micuț, nelipsit din fiecare cămin, și care mirosea a rășină pînă târziu, după Sfîntul Ion, când îl scoteam în curte și-l înfigeam în vârful vreunui morman de zăpadă, pe care ne făcusem derdeluș cu ghiozdanul. Și jucam fotbal când ningea, de storceai hainele pe noi, dar rar ne îmbolnăveam, și cu o frecție și un ceai erai ca nou…

Și se găseau apropae de toate, portocalele erau dulci și zemoase, nu fade și ațoase, bananele se coceau învelite în hârtie de ziar pe șifonier, merele umpleau încăperea cu miresme de ionatane și „botul iepurelui”, iar bomboanele de ciocolată aveau soarta pecetluită, rămânea doar staniolul din ele înainte de a fi agățate pe crenguțele bradului.

Acum, între noi fie vorba, și cu bradul de plastic sunt de acord, nu-i de glumă cu natura! Cam are dreptate fătuca Greta din ținuturile renilor și fulgilor de nea, vine-vine încălzirea globală peste noi, se apropie Crăciunul și ghirlandele orașului luminează straniu în ploaie și pustiu. Cât despre fulgi, mai nou ni se servesc pe post de delicatesă cei de găină jumulită, fierți, tocați, presați, fazendați.  De la chinezi invenție, de unde a sosit și liliacul ăla cu viruși în coada îmbârligată…

*

Poate îmi joacă memoria feste,  îmi zic, trecut-au anii, e doar nostalgia „zăpezilor de altădată”, iar copilăria e tandră, duioasă prin însuși datul ei. Și mă duc la Albumul cu Amintiri al familiei, la poza în care trag cu fratele sania cu sifoane duse la încărcat pentru masa de Crăciun. Pe mijlocul străzii Passionaria, botezată după o poetă cu versuri la modă printre copii, ulterior bulevardul 23 August, actual Titulescu. Prin nămeți de juma’ de metru pe marginea străzii, cum se vede în fotografie! Era prin anii ’60, la nu multă vreme după un Război mondial, am prins cartelele la pâine, dar se așezase lumea, în liniște și un luciu de prosperitate. Până a început nebunia cu plata datoriilor externe, construcții faraonice, umilitoarele cozi la alimente. Ș,. mai ales, cultul personalității, care îți insulta demnitatea…

Și a fost îmbulzeala din decembrie ’89, și au ieșit în față tot ăia și cu iubitul conducător și cu drapelul găurit! A curs sângele inocenților, cei care au tras și au ucis la întâmplare, ca într-un scenariu de film prost, au fost decorați, profitorii cu certificat de revoluționar sug  ciolanul…

Și cam atât, de restul – Sănătate!

P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

loading...
error: Content is protected !!