Economic

Pizzarotti, bilă neagră la CNAIR

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu, a afirmat că Pizzarotti, compania care în prezent lucrează pe primul lot al Autostrăzii Ploiești-Buzău, este monitorizată permanent, tocmai pentru că se știe istoricul firmei, care a dat chix la lucrarea din Autostrada Sebeș-Turda. „Tocmai că ştim care sunt performanţele lor, suntem atenţi permanent şi îi monitorizăm mai mult decât pe alţi constructori”, spune Şerbănescu.

Aceeași companie din Italia a câștigat licitația și pentru construirea primului lot al Autostrăzii Ploiești – Buzău, respectiv Dumbrava-Mizil. „E adevărat că Pizzarotti are câştigat un contract pe A7, pe Ploieşti – Buzău. Tocmai că ştim care sunt performanţele lor, suntem atenţi permanent şi îi monitorizăm mai  mult decât pe alţi constructori”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CNAIR sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Lucrările la tronsonul Ploieşti – Buzău din A7 au început la sfârşitul verii trecute şi sunt realizate, pe lotul unu care va avea 21 de kilometri, de o asociere între compania italiană Pizzarotti şi firma românească Retter, compania străină fiind lider de asociere. Încă de la început, firma din Italia a dat semne că este depășită de situație, mai ales că primii 14 kilometri sunt deja subcontractați. Primii 7,5 kilometri vor fi construiți de IBB Holding, care deja și-a mutat o parte din utilaje pe primul lot; cât despre cel de-al doilea subcontractor nu se știe încă numele. De asemenea, comparativ cu constructorul de pe lotul 2 al acestei autostrăzi, Pizzarotti nu are un progres deloc bun, mai ales că cele două loturi au primit Ordinul pentru Începerea Lucrărilor în aceeași lună, respectiv august.

Compania italiană Pizzarotti este cea care a realizat primul lot din autostrada A 10 Sebeş-Turda, care în prezent este închisă pe un sens de mers după ce o bucată din drum s-a desprins din cauza unei alunecări de teren. „La Sebeş-Turda A10, acolo să vedem ce problemă, sau unde a greşit constructorul, a greşit în faza de proiectare, a greşit în faza de execuţie? (…) Au mai fost situaţii în care s-au sărit etape, constructorul, practic, pedeapsa lui cea mai mare este că repară drumul”, a mai declarat Şerbănescu. Conform acestuia, italienii de la Pizzarotti „pe banii lor, trebuie în 30 de zile să finalizeze lucrările şi să redea circulaţiei autostrada” dintre Sebeş şi Turda.

Precizăm că Pizzarotti a realizat primul lot din autostrada Sebeș-Turda, din care o bucată s-a rupt în perioada de garanție. Astfel, primul lot al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda surpat în zona Alba Iulia Nord din decembrie 2022 este demolat în perioada de garanție, la solicitarea beneficiarului, CNAIR. Pentru aproximativ o lună, circulația este închisă la kilometrul 16 și deviată printr-o bretea, iar în această perioadă se fac expertize care vor da și soluția de consolidare, surparea fiind cauzată fie de infiltrații fie de o execuție neconformă. Demolarea de pe A10 se face în aceeași zi cu surparea de la Breaza, de pe DN 1.

„Pentru remedierea unor deficiențe apărute în ultima perioadă, la cererea constructorului, CNAIR a luat decizia ca începând de miercuri, 01.02.2023, ora 10.00, timp de 30 de zile, traficul să fie închis pe sensul de deplasare Sebeș – Turda, de pe autostrada A10, pe sectorul cuprins între km 15+760 – 16+800. Pe perioada instituirii restricțiilor traficul va fi deviat astfel: ieșirea de pe autostradă se va realiza, prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140, din care se va realiza și revenirea pe autostrada A10,  prin utilizarea bretelei de acces 4. Menționăm că toate lucrările necesare vor fi efectuate de constructor din fonduri proprii, acestea fiind în perioada de garanție. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent în zona cu restricții și să respecte semnalizarea rutieră din zona lucrărilor” , a transmis CNAIR.

Articole similare