Economic

Ping-pong cu zăcământul de gaze de la Boboc

Creditat cu importante resurse, a ajuns la al treilea proprietar al licenței de exploatare

Licența de exploatare a perimetrului de gaze de la Boboc, județul Buzău, cumpărată în 2020 de compania Lalea Energy din Olanda, cu promisiunea de a extrage primele gaze în acest an, și reintrată în portofoliul canadienilor de la Claren Energy, a fost vândută către Blueray Energies România.

Firma care a cumpărat drepturile de exploatare a fost înființată în vara acestui an și este deținută integral de antreprenorul Istvan Gyorfi, care a mai controlat anterior și firmele Upstreamers Energy și Excess Gas din Sfântul Gheorghe, la acest moment radiate, conform termene.ro. Istvan Gyorfi este cetățean român, născut în România, dar are și o secundă cetățenie, cea ungară.

Zăcămintele de hidrocarburi de la Boboc au fost exploatate de Romgaz în perioada 1977-1995, după care perimetrul a fost abandonat prematur, din cauza viiturilor și a apariției nisipului în sonde. Conform estimărilor, perimetrul ar putea conține resurse neexploatate de circa 765 milioane de metri cubi de gaze.

Licența de exploatare a ajuns până acum la a treia tranzacție, după ce în anul 2020 Claren a ajuns la un acord cu Lalea Energy privind transferul participației de sută la sută pe care o deține în proiectul onshore de la Boboc. Potrivit acordului, Lalea urma să își asume obligațiile contractuale rămase cu Guvernul român prin achiziția a sută la sută din Claren Operations Ltd., o filială deținută integral de compania canadiană. Lalea Energy a plătit atunci companiei canadiene o redevență de 5 la sută din valoarea gazului produs pe durata de viață a zăcământului. Tot atunci, Lalea Energy s-a angajat să extragă primele gaze la doi ani distanță, adică în 2022, numai că în acest an a fost făcută o nouă tranzacție.

În 2016, fostul deținător al licenței, Zeta Petroleum, și-a informat acționarii că a decis să renunțe la subsidiarele românești prin care controlează participații la trei perimetre de hidrocarburi din România, inclusiv la exploatarea de la Boboc, întrucât nu mai are bani pentru a-și îndeplini programele obligatorii de lucrări prevăzute de acordurile de concesiune semnate cu statul român. Tot în 2016, Claren a anunțat că Zeta Petroleum a fost de acord să concesioneze până la 80 la sută din drepturile de exploatare pentru perimetrul Boboc, în schimbul a 2,08 milioane de dolari și al executării unui program de forare. În baza opțiunii de cumpărare a unei participații de până la 80 la sută la Boboc, Claren a preluat inițial 40 la sută din drepturile de exploatare ale acestui perimetru. Opțiunea de a cumpăra diferența de 40 la sută a expirat în 2017. La doi ani distanță, însă, Claren a preluat întreaga participație de 60 la sută deținută încă de Zeta în proiect. Lalea Energy BV este o companie care figurează cu sediu social înregistrat pe 6 iulie 2020 în Olanda.

Până la data de 31 iulie 2022, Lalea Energy nu a reușit să livreze gaze, susține Claren Energy într-un raport. Compania canadiană a redevenit proprietarul Claren Operations și, implicit, al licenței de exploatare de la Boboc, în această lună. „Lalea a ales să renunțe la participația sa în Claren Operations ca urmare a unei reevaluări a investițiilor sale în hidrocarburi și se orientează în schimb către proiecte geotermale”, potrivit Claren Energy. Potrivit acordului semnat acum cu Blueray Energies, Claren va primi o redevență brută nespecificată din valoarea gazului produs la Boboc în schimbul acțiunilor deținute la Claren Operations.

Descoperit în 1996 de Romgaz, zăcământul de la Boboc a fost abandonat de companie în anul 2005.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker