Cultură

Pictura lui Valeriu Șușnea, în Cetatea de Scaun a Sucevei

Miercuri, 15 iunie,  președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Buzău, Valeriu Șușnea îi invită pe buzoieni în Cetatea de Scaun a Sucevei, la Muzeul Național al Bucovinei,  unde va avea loc, începând de la ora 13.00, vernisajul expoziției sale „Între sacru și profan”. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 august.

Ea reunește 30 de lucrări reprezentative ce poartă semnătura Valeriu Șușnea, realizate în ulei pe pânză, care prezintă două teme diametral opuse, într-o mișcare succesivă de la sacru la profan.

Valeriu Șușnea, profesor la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, restaurator în pictură murală de epocă, doctor în arte plastice și decorative a realizat numeroase expoziții personale dar și de grup. Amintim aici: „Dialog între generații”, „Călătorii imaginare”, „Simbol 55”, „Sărbătoare pe Simeze”.

Reamintim că unele dintre lucrările ce vor fi expuse la Suceava au  fost expuse și la Galeriile Iona Andreescu din Buzău în  această primăvară, în cadrul unei epoziții  pe care artistul plastic Valeriu Șușnea a dedicat-o unui eveniment care a marcat lumea creștinătății din aceste locuri, și anume împlinirea a 1.650 de ani de la martirizarea Sfântului Sava în apele  râului Musaios sau a Buzăului. Este vorba despre o expoziție în care artistul plastic privește adânc în sine, în lumea din jur, în lumea de deasupra lui și scoate la iveală elemente și semne profund creștine.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker