Actualitate

Pesticidele expirate au adus dosare penale pentru fermieri

Arina NAN,
student practicant

Situația respectării regulilor privind utilizarea și eliminarea pesticidelor a devenit un subiect de interes pentru autoritățile din Buzău, după ce polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au demarat noi verificări în această privință. Obiectivul acestor controale este să se asigure că fermierii respectă obligațiile legale privind regimul produselor de protecție a plantelor și să se identifice eventualele nereguli.

În perioada 27 martie-24 mai, polițiștii au desfășurat verificări conform unui plan bine stabilit. În cadrul acestor acțiuni, luni, au avut loc controale la sediile a trei societăți agricole din zona orașului Buzău, la care oamenii legii au constatat nereguli grave.

Conform comunicatului Poliției, administratorii acestor societăți agricole nu au luat măsurile necesare pentru eliminarea unei cantități de produse pentru protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat. Acest lucru contravine prevederilor legale și constituie o infracțiune. În consecință, în toate cele trei situații au fost deschise dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor chimice periculoase, care au devenit deșeuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker