Ziua de Paște este o sărbătoare plină de lumină, bucurie și reînviere spirituală pentru creștinii din întreaga lume. Urarea „Hristos a înviat!” este un salut încărcat de semnificație, exprimând credința în învierea lui Isus Hristos și aducând speranță și binecuvântare celorlalți.
Este una dintre zilele in care trimitem și primim multe mesaje pe WhatsApp sau pe rețelele de socializare. Mulți se întreabă cum este corect să scrie, de fapt, Christos, Cristos ori Hristos?
Este dilema pe care a lămurit-o într-un articol pe blogul personal teologul Mihai-Andrei Aldea. „Încerc să arăt aici care sunt cunoştinţele noastre despre cele trei forme de scriere ale supranumelui Fiului lui Dumnezeu: Christos, Cristos şi Hristos. Şi din ce pricini am ales una dintre forme ca fiind cea mai potrivită pentru limba română”, a precizat acesta în introducere.
„Supranumele Domnului nostru este acela de Maşia (c) h sau Mashia (c) h (un h care e de fapt un fel de ch <scos din gât>). Ori Mesia, cum spunem în limba română. Care supranume a fost tradus în greaca veche într-o formă scrisă Χρίστος. Cum se citeşte acest cuvânt? Desigur, dovezile sunt multe şi complexe. Esenţial este să înţelegem că <Χρίστος> nu se citea <Hristos> în Antichitate, nu se pronunţa aşa, ci <Christos>, cu un <ch> gutural, aflat între <c> şi <h>. În vechime, populaţiile latine au auzit şi notat acest sunet drept <c>. De aici formele Cristos, Christos, creştin, creştinism, Creştinătate, Cristian, Cristina, Cristiana etc.
Influenţa slavonă este, se pare, pricina transformării lui <X> în <h> şi la Grecii medievali, şi, mai târziu, la Români. Într-adevăr, <har> are la vechii Slavi o formă care începe cu un fel de <ch>, un <кѣарь> (un fel de <char> cu semn moale la sfârşit). Şi, iată, devine har, nu car. Alt cuvânt ce suferă aceeaşi transformare este charisma, numită româneşte harismă. Şi ea are în greaca veche un <ch> ce devine sub influenţă slavă h.
Bineînţeles, aceste fapte sunt insuficiente pentru a alege o grafie sau alta. Nu este decent a face o asemenea alegere din latinism, anti-slavonism, slavonism ori anti-latinism sau după alte asemenea criterii ale patimilor. Nici nu putem să ne luăm, zic eu, după alegerile intelectualiste de tipul <cutare curent literar sau teologic a folosi forma X, deci să o folosim şi noi>. Alegerea, spre a fi în duhul obiectivităţii, trebuie să fie făcută în duhul Românismului – sau nu suntem nici obiectivi, nici Români.
Iar Părintele Nicolae Steinhardt ne-a rugat, sfătuit, îndemnat ca în împrejurări ce par încurcate să folosim bunul-simţ ţărănesc. Iar aici avem o situaţie categorică, întemeiată pe fapte de viaţă şi grai românesc: Românii de pretutindeni au ales şi folosit până în contemporaneitate formele Creştin, Creştinătate, Cristian, Cristiana, Cristina, creştinesc etc.
Dar, va spune cineva, există şi forma Hristos, foarte mult folosită în Teologia Ortodoxă Românească. Iar unii spun că forma Cristos ar fi catolică. În realitate, forma Cristos este ortodoxă şi face parte din moştenirea ortodoxă străveche. În vremea în care Leon I cel Mare îşi proclama fidelitatea faţă de credinţa ortodoxă (orthodoxe fidei) se folosea deja de sute de ani forma Cristos. Era vremea în care Ortodoxia definea Credinţa Bisericii de la Oceanul Atlantic la Oceanul Indian. Dar, este adevărat, tradiţia folosirii formei Hristos, cu tot intelectualismul şi greco-slavonismul care îi stau la origine, a devenit prea încetăţenită pentru a fi ignorată”, scrie teologul Mihai-Andrei Aldea.
Care este, în concluzie, cea mai potrivită formă
„Ca urmare, cred că cea mai potrivită formă este aceea de Christos. Pentru că:
- Este etimologică, satisfăcând cele mai înalte standarde ştiinţifice şi făcând legătura cea mai directă şi potrivită cu forma iniţială a cuvântului.
- Corespunde Culturii Româneşti Vechi, care a consacrat formele de tipul Creştin, Creştinătate, Cristian, Cristiana, Cristina, creştinesc etc.
- Asigură legătura între Cultura Română Veche şi tradiţia mai nouă a Teologiei Ortodoxe din acest punct de vedere.
- Dă libertatea pronunţiei în formele „Cristos”, „Hristos” şi intermediare, după specificul regional şi/sau personal”, a scris pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea pe blogul său.
Preluare Ziare.com
