Economic

Peste 30.000 de miei au plecat din fermele buzoiene în țările arabe în 2021

În perioada premergă­toare Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău desfă­șoară activități pe mai multe planuri. Pe de o parte, sunt realizate controale tematice specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu alimente ­si­gu­re și pentru a preveni apariția de toxiinfecții alimentare, pe de altă parte instituția vine în sprijinul comercianților care doresc să comercializeze miei și alte produse specifice Sărbă­torilor Pascale. Astfel, Direcția Sanitar-Ve­terinară Buzău transmite cetățenilor că în toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care vor fi ­va­lorificate carnea și celelalte produse de origine animală de sezon va fi asigurat necesarul de personal ­sa­ni­tar-veterinar și programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

3.975 de miei au fost sacrificați în această perioadă la nivelul unităților de abatorizare din județ, mai puțini decât în anul precedent, după cum arată datele statistice ale Direcției Sanitar Veterinare Buzău. Pe lângă aceste efective, 30.000 de capete de ovine au plecat din județ, din stânele buzoienilor, la export în țările arabe.  Reprezentantul DSVSA Buzău spune că „20.000 de miei au ajuns la un centru de colectare în județul Constanța și alți 10.000 la un centru de colectare din județul Prahova, pentru că animalele merg mai întâi la centre de colectare și de acolo sunt apoi transportate pentru a fi îmbarcate pe vase”. Potrivit aceleiași surse, la nivelul județului există în momentul de față la producători circa 70.000 de oi. În privința mieilor exportați, medicul Iulian Moca spune că  aceștia  au fost foarte mari anul acesta comparativ cu alți ani, deoarece a fost o iarnă blândă și oierii și-au sincronizat montele animalelor astfel încât oile au început să fete în  cursul lunilor noiembrie-decembrie, iar mieii vânduți acum au ajuns la 25-30 kilograme. Prețul oferit de arabi producătorilor buzoieni a fost în acest an de 15 lei pe kilogram în viu, un preț mai bun decât cel pe care îl obțin pentru cererea de pe piața internă.

La această dată nu exi­stă nicio solicitare depusă la Direcția Sanitar Veterinară Buzău în vederea amenajării unor centre temporare de sacrificare. Centrele existente sunt centre de comercializare, nu de sacrificare. „Centrul de ­sacrificare presupune ca în locul respectiv să fie amenajate spații de cazare a animalelor, să existe spațiu de sacrificare și apoi spațiu de comercializare. Noi avem spațiile de comercializare de la Piața Centrală și din Râmnicu Sărat. Pentru ovine există un abator autorizat, cel de la Vernești, celelalte primesc derogare în perioada aceasta, fiind autorizare pentru alte specii”, precizează medicul Iulian Moca din cadrul DSV Buzău.

Controale cu sancțiuni în valoare 7.200 lei

Controalele desfășurate de inspectorii sanitar-veterinari urmăresc verificarea respectării condițiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc).

„În această perioadă au fost controlate 108 unități dintre care 55 magazine alimentare, 18 unități de alimentație publică (fastfood, restaurant, catering, cantine), patru hipermarket/supermarket, patru pescării, cinci laboratoare cofetărie-patiserie, nouă depozite alimentare, opt carmangerii, cinci unități de tip mobil. Pentru neregulile depistate au fost aplicate șase sancțiuni în valoare 7.200 lei, la nivelul acestor tipuri de unități. Principalele neconformități sesizate de inspectorii sanitar veterinari la unitățile verificate au fost: manipularea, depozitarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, spune medicul Iulian Moca, din cadrul DSVSA Buzău.

Acțiunile de control  efectuate de inspectorii sanitar-veterinari constau  și în  verificări în trafic asupra transporturilor de animale, acțiunile acestea din urmă fiind derulate în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție județean Buzău. Astfel, la acțiunile de control menționate, se adaugă și 26 realizate în trafic. Aici au fost aplicate două sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru transportul  de păsări fără documente sanitar-veterinare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker