Economic

Peste 11.000 fermieri buzoieni autorizați la plata în avans pentru Campania 2021. Câți au primit deja banii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că un număr de 546.158 fermieri au primit, în intervalul 18-26 octombrie, sumele în avans pentru plățile aferente campaniei 2021, reprezentând 70,89 la sută din fermierii eligibili pentru această plată. Suma pe care APIA a virat-o până acum fermierilor este de 745,29 lei. ,,Suntem onorați ca prin contribuția fiecărui angajat al APIA să sprijinim agricultura românească într-o perioadă plină de provocări”, spune Adrian Pintea, Director General APIA.

La Buzău au fost primite 16.698 cereri pentru Campania 2021, eligibile la plata în avans. Un număr de 11.083 fermieri buzoieni sunt autorizați la plata în avans, ceea ce reprezintă un procent de 66,37 la sută din totalul fermierilor. Suma totală care a fost autorizată la plata avansului până la data de 26 octombrie este de 21.548. 606,25 euro.

Cele mai multe cereri au fost primite la Centrul județean APIA din Suceava, respectiv 43.165. Aici au pri­mit deja banii 71,92 la sută din totalul celor 31.045 de fermieri ­eli­gibili la plata în avans. Suma alocată fermierilor din Suceava a fost de 17.199.624,38. Vâlcea este singurul județ unde peste 90 la sută dintre fermierii eligibili la plata în avans pentru Campania 2021 au primit deja banii. Concret, un număr de 15.177 de fermieri sunt eligibili, din totalul celor 16. 705 cereri depuse la Centrul județean APIA. La nivel național au fost primite 770.449 cereri.

Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr. 1053/ 02.10.2021 privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, a plății pentru practici agricole be­nefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine. Plățile sunt următoarele: Schema de plată unică pe suprafață 95,4751 euro/ha; Plata redistributivă: primul interval 1-5 ha inclusiv; Plata pentru înverzire; Plata pentru tine­rii fermieri; Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine.

Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/ euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie  și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker