Opinii

Patriotismul nu-i de AUR, ci de tinichea!

Între multele ziceri pe care ni le-a lăsat, scriitorul american Mark Twain are una cum nu se poate mai potrivită pentru politicienii români ai zilelor noastre: „Patriotul este cel care poate să țipe cel mai tare fără să știe de ce țipă“.

Cine a urmărit cu atenție scandalurile provocate în numele ,,iubirii de țară” de liderii partidului numit, culmea ironiei, Alianța pentru Unirea Românilor, înțelege de ce. N-are a face dacă ei cred sincer în ce clamează, deși, în unele privințe, aș avea oareșce rezerve.

Presupunând că repre­zentanții AUR vorbesc serios atunci când vântură o idee periculoasă precum ieșirea României din Uniunea Europeană, trebuie să ne întrebăm cine are de câștigat din asta. Mai ales în contextul internațional al amenințării rusești care bate la poartă. Să ignori ce se întâmplă în lumea din jur și să ridici, chiar și de dragul discuției, problema unui Ro-Exit mi se pare că denotă o inconș­tiență crasă. Iar cea mai bună dovadă că e o chestie potrivnică intereselor noastre naționale vine de la organul oficial de propagandă al Kremlinului. Când Sputnik nu mai încetează să laude acțiunile celor de la AUR, atunci știm sigur că „patriotismul“ lor nu e decât acoperirea sub care se ascund niște „idioți utili“.

Iar când președintele de onoare al partidului e un ins propus premier de o asociație care a felicitat Rusia pentru anexarea Crimeei, care invocă ­mo­delul ,,înțelepciunii rusești” și pe care propagandiștii lui Putin îl numesc ,,o gură de aer curat”, orice îndoieli sunt de prisos.

În sens invers, AUR e cutia de rezonanță care preia și rostogolește în largul Internetului diverse scenarii și conspirații clocite în laboratoarele propagandei de la Moscova. O spune răspicat expertul Nicolae Țibrigan din cadrul Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică al Academiei Române.

Despre celelalte abera­ții scoase pe gură de „patrioții“ de serviciu ai nației nici n-are rost să ne mai batem capul. Naționalizarea companiilor energetice, de pildă, e pură demagogie. Una de inspirație stângi­s­tă, chiar dacă exponenții săi se revendică de la extrema dreaptă. Din simplul motiv că marii producători – Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, chiar și Petrom – sunt și în pre­zent, ca dintotdeauna, în portofoliul statului român.

Însă AUR-iștii nu se încurcă în detalii.

Ce-i preocupă în fapt pe alde Simion, Târziu, Lavric, Georgescu e altceva. Să le arate alegătorilor – inclusiv celor care n-au citit în viața lor o carte de istorie – că dânșii luptă din răsputeri ca să apere neamul, familia, biserica, limba, râul, ramul. Cum luptă? Mai cu o strigare, mai cu o filmare, mai cu o listă neagră, mai cu o palmă peste ceafă. Adică nimic din ceea ce ar fi chemat să facă un partid parlamentar într-o democra­ție cât de cât așezată.

Să nu ne mai mirăm, însă, câtă vreme liderii AUR nu se sfiesc să facă apologia legionarilor, a lui Zelea Codreanu sau a Mareșalului Antonescu. Adică adversarii neîmpă­cați ai democrației, promotorii urii de rasă și ai Holocaustului pe care urmașii lor îl socotesc azi o „temă minoră”. De bună seamă, „patrioți“ se credeau și ei, cum „patrioți“ s-or fi crezut și Hitler sau Mussolini.

Nu degeaba scria odată Samuel Johnson că „patriotismul e ultimul refugiu al ticăloșilor“. E un aforism care mi-a dat ceva de gândit. Într-un pamflet intitulat chiar „The Patriot”, faimosul moralist englez făcea distincția între ade­­văratul și falsul patriotism. Cel din urmă poate fi identificat dacă reușim să trecem de aparențe. Falsul patriot e, în opinia doctorului Johnson, ca „o monedă contrafăcută“ care are strălucire, dar nu și greutatea originală.

Carevasăzică, patriotismul nu-i de AUR, ci de tinichea!

(Text publicat în ,,News­week România”)

Articole similare