Organizaţii profesionale ale personalului didactic (I) | „Revista Asociaţiei Învăţătorilor buzoieni”, premieră a finalului de secol XIX

O contribuţie însemnată la propăşirea spirituală a neamului au avut-o şi slujitorii şcolii care, cu dăruire, consecvenţă şi adeseori cu sacrificii personale, au acţionat pentru ridicarea prestigiului învăţământului românesc, culturalizarea semenilor, dar au militat şi pentru condiţii mai bune de muncă şi viaţă.

În anul 1882, se constituie la Buzău Societatea „Solidaritatea”, concepută ca organizaţie de apărare a intereselor învăţătorilor. Potrivit statutelor adoptate la 29 decembrie 1886, membrii societăţii îşi propuneau stabilirea de relaţii de solidaritate, să culeagă folclor din zona Buzăului, să sprijine personalul didactic de la şcolile primare pentru îmbogăţirea cunoştinţelor profesionale, să acorde ajutor în caz de necesitate. Aceste obiective urmau să se materializeze – potrivit prevederilor din statut –  prin înfiinţarea unei biblioteci de lectură, abonamente la publicaţii cu caracter pedagogic, ştiinţific şi literar, dar şi editarea unei publicaţii în care „să se publice materiale de literatură populară, despre progresul şcolii, drepturile şi îndatoririle personalului didactic”.

Reorganizată în anii 1894, 1904 şi 1912, Societatea Corpului Didactic din Școlile Primare din judeţul Buzău îşi diversifică sfera de preocupări şi mijloacele de activitate. Scopurilor iniţiale li se adaugă altele noi – „a lucra pentru răspândirea instrucţiunii şi a contribui la îmbogăţirea metodelor de învăţământ”. De asemenea, se preconiza susţinerea de disertaţii, organizarea de seri literare, dezbateri pe teme pedagogice, organizarea de excursii ştiinţifice, formarea unui cabinet de lectură etc.

Statutele Asociaţiei Învăţătorilor buzoieni, adoptate în anul 1912, stabileau ca scopuri cultivarea sentimentului de solidaritate profesională, activităţi în sprijinul ridicării moral-economice şi sociale a locuitorilor satului, înfiinţarea de case de citit, societăţi culturale şi coruri, organizarea de excursii, dar şi alte obiective menite să contribuie la „înălţarea învăţătorimii şi a poporului în mijlocul căruia lucrează”.

Un merit deosebit în organizarea şi activitatea Asociaţiei învăţătorilor buzoieni, germenele asociaţiei pe ţară, l-a avut învăţătorul I. Gh. Dumitraşcu, originar din comuna Fundeni-Zărneşti, neobosit animator şi îndrumător al corpului învăţătoresc din şcolile primare. În anul 1892, acesta a înfiinţat la Păltineni o asociaţie care a editat foaia bilunară „Ştafeta Păltinenilor”. În acelaşi an, organizează primul cerc cultural, „Cercul conferenţial Buzăul”, cadru în care învăţătorii discutau probleme profesionale, aveau loc serbări, lecţii practice în faţa şcolarilor, se făceau recenzii de cărţi, se transmitea din experienţa celor mai pricepuţi.

La 14 octombrie 1894, apărea de sub teascurile Tipografiei „Alessandru Georgescu” din Buzău, într-un tiraj de 300 exemplare, primul număr al periodicului „Revista Asociaţiei Învăţătorilor buzoieni”, publicaţie lunară în 18 pagini, prima de acest gen din România. Abordând o problematică variată şi complexă, revista trata probleme de psihologie, pedagogie, metodică şi, totodată, informa despre evenimente şcolare din ţară şi din străinătate. Îşi încetează apariţia un an mai târziu, din anul 1897 editându-se „Şcoala viitoare”, rod al colaborării şi contribuţiei materiale a învăţătorilor buzoieni, iar în perioada 1900-1905 şi în 1912, „Revista învăţătorilor şi învăţătoarelor din România”, scoasă la Buzău. Organul de presă al învăţătorilor buzoieni este, din anul 1912, „Sfatul sătenilor”, iar din 1932, „Tribuna învăţătorimii”, publicaţii care au militat şi pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a personalului didactic. Articolele publicate reflectau, pe de o parte, frământările şi aspiraţiile învăţătorilor nemulţumiţi de salariile pe care le primeau, iar pe de altă parte, convingerea că numai prin acţiuni hotărâte vor obţine îmbunătăţirea stării lor materiale. Semnificative sunt protestele şi manifestaţiile din anii 1921, 1924 ca şi din perioada 1929-1933, când învăţătorii au cerut autorităţilor să ia măsuri de reglementare a plăţii salariilor. Învăţătorii buzoieni şi-au expus dorinţele de ridicare a învăţământului şi de emancipare materială a lor, şi în cadrul congreselor organizate în perioada 1892-1944, cele din anii 1893 şi 1935 având loc la Buzău. Dascălii din şcolile buzoiene îşi vor aduce o merituoasă contribuţie, chiar cu preţul unor jertfe, la Războiul de Întregire a ţării şi apoi la Campania din 1941-1945.

„Licărire de nădejde în sufletul ţărănimii”

Ridicarea nivelului cultural al populaţiei satelor a constituit una din laturile esenţiale ale activităţii personalului didactic care, cunoscându-le direct viaţa, înfruntând aproape aceleaşi lipsuri, dar dornici de muncă şi însufleţiţi de dragostea pentru cei în mijlocul cărora trăiau şi munceau, au căutat „să aducă o scânteie de lumină în întunericul şi ignoranţa mediului în care vieţuiau”. Mo­deşti, dar perseverenţi, însufleţiţi de nobile idealuri spre mai bine, dascălii şi-au în­dreptat atenţia spre înfiinţarea de societăţi şi asociaţii culturale şi artistice, a căror activitate s-a constituit „ca o licărire de nădejde în sufletul ţărănimii, ca o faclă călăuzitoare în viaţa lor”.

Începând cu anul 1896, activitatea profesională şi culturală a învăţătorilor se desfăşoară şi prin intermediul cercurilor culturale constituite prin gruparea învăţătorilor din şcoli apropiate (maximum nouă şcoli), în scopul de a asigura cadrul organizatoric corespunzător pentru per­fecţionarea lor profesională şi, totodată, pentru ridicarea nivelului cultural al sătenilor. Îşi desfăşurau activitatea lunar, duminica, în perioada septembrie – mai, prin rotaţie, la toate şcolile din raza cercului. Se organizau activităţi ştiinţifico-metodice şi cultural-educative, prin şedinţe intime, în care se dezbăteau probleme profesionale, metodice, se făceau schimburi de experienţă, aveau loc lecţii deschise, dar şi şedinţe publice, în cadrul cărora se discutau şi se exemplificau probleme instructiv-educative, morale şi practice pentru elevi şi săteni: sanitare, de comportament, albinărit, sericicultură, legumicultură, teme de istorie a României, literatură, higienă, agricultură, educaţie morală etc.

Vlahuță, Coșbuc, Sadoveanu și Şt.O. Iosif, inspecții în județ

Alexandru Vlahuţă, „referendar” pentru publicaţiile ce urmau să intre în patrimoniul bibliotecilor populare, a vizitat în anii 1902-1903 mai multe comune din judeţ, între care şi Mărăcineni, asistând la activităţile cercurilor culturale. În 1903, face acelaşi lucru George Coşbuc, iar la Şarânga, în 1907, Mihail Sadoveanu, inspector al cercurilor culturale şi bibliotecilor, care inspectează şi satul Coţatcu; în 1909, Şt.O. Iosif asistă la programul artistic prezentat de tineri şi tinere din satul Clondiru, sub îndrumarea cercului cultural, spectacol aplaudat de sătenii care au asistat în număr mare.

Această modalitate de activitate este generalizată la reţeaua întregului sistem de învăţământ primar, printr-o decizie a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din 25 februarie 1900, la iniţiativa lui Spiru Haret. Hotărârea era motivată de „nevoia ridicării stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase şi a celei materiale, prin îmbogăţirea minţii lor cu cunoştinţe practice”. Fiecare activitate a cercurilor se încheia cu o conferinţă pe teme de educaţie morală, sanitară, agricolă, economică sau antialcoolică, urmată de manifestări artistice: cântece, recitări, piese de teatru, dansuri naţionale. Astfel, la 21 ianuarie 1896, la Lera-Chiojd, susţine un reuşit spectacol corul din Bâsca Chiojd, condus de Th. Popescu. Potrivit unei statistici, în anul 1903 activau, în judeţele Buzău şi Râmnicu-Sărat, 19 şi respectiv 12 cercuri culturale.

Învăţătorii satelor s-au preocupat de educarea sătenilor şi prin înfiinţarea şcolilor de adulţi şi alte activităţi cu un pronunţat caracter practic, unde li se transmiteau cunoştinţe de igienă, creşterea şi educarea copiilor, împletituri, cusături, se făceau lecturi din scrieri instructive, morale şi distractive, se dădeau sfaturi gospodăreşti, activităţi care s-au bucurat de adeziune şi sprijin, făcând să crească rolul şi preţuirea învăţătorilor în rândul sătenilor. Deosebit de fructuoase, sub aspectul participării şi rezultatelor, s-au dovedit şezătorile populare, una dintre cele mai vechi forme de activităţi culturale, cu tradiţie în viaţa satului. Statistic, în anii 1901-1902 s-au organizat în judeţul Buzău 12 asemenea acţiuni (cinci la Râmnicu Sărat), 15 în anii 1903-1904 (cinci la Râmnicu Sărat) şi două în 1907-1908. În comuna Pătârlagele, la o şezătoare organizată în anul 1906, s-au citit nuvelele istorice „Domniţa Ruxandra” şi „Constantin Brâncoveanu”, precum şi povestiri inspirate din viaţa satelor, din scrierile lui Th. Speranţia.

Culturalizarea sătenilor s-a realizat şi prin intermediul bibliotecilor pentru lectură, constituite prin donaţii, cărţile cumpărate de învăţători, sau cele distribuite de Casa Şcoalelor. Iniţiativa a aparţinut învăţătorilor din judeţele Buzău şi Râmnicu Sărat, primele asemenea biblioteci luând fiinţă la Smeeni (1882) şi Băbeni (1885). Pentru a veni în sprijinul învăţătorilor, Casa Şcoalelor înfiinţează, la 16 octombrie 1898, 320 biblioteci populare, câte zece în fiecare judeţ. În anul 1903, se înfiinţează în judeţul Buzău alte 29 biblioteci, numărul acestora sporind treptat în anii următori.

Înfiinţarea şi activitatea bibliotecilor a prilejuit largi dezbateri în presa locală, mai ales în publicaţiile Asociaţiei Învăţătorilor buzoieni şi periodicul căminelor culturale. Se preconiza, potrivit opiniilor exprimate, înfiinţarea unei biblioteci cu cărți potrivite cu vârsta elevilor, pe lângă fiecare şcoală rurală. În anul 1909, o astfel de bibliotecă este semnalată şi la Bălăneşti. De  asemenea, considerându-se că teatrul sătesc este un mijloc eficient de culturalizare a sătenilor, se sugera înfiinţarea unei biblioteci a teatrului sătesc cu piese  care să oglindească viaţa, obiceiurile şi realităţile din lumea satelor, dar se cerea să se aibă în vedere şi completarea fondului de carte cu noi apariţii. (Va urma)