Administrație

OK pentru etapa a doua de finanţare pentru restaurarea clădirii Bibliotecii „Vasile Voiculescu”

În şedinţa din data de 28 iunie, consilierii judeţeni au votat, fără abţineri sau voturi împotrivă, pentru aprobarea proiectului de hotărâre înaintat de preşedintele în exercițiu Petre Emanoil Neagu, care statua accesarea celei de-a doua etape pentru finanţarea lucrărilor la restaurarea imobilului de patrimoniu, situat pe bulevardul Unirii şi cunoscut sub denumirea Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”.

Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Buzău a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014- 2020 pentru proiectul „Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu Buzău” – etapa I. Având în vedere decizia Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional privind etapizarea proiectului și prevederile Ghidului Solicitantului Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, era necesară depunerea unei noi cereri de finanțare pentru finalizarea tuturor activităților din cadrul proiectului (etapa II). Continuarea implementării proiectului în etapa II în cadrul Programului Regional Sud-Est se va realiza cu menținerea indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare nr. 1539/2018, în scopul realizării lor integrale, până la termenul final de implementare. Etapa II de implementare a proiectului vizează, în principal, finalizarea execuției lucrărilor la obiectivul de patrimoniu și dotarea corespunzătoare a spațiilor amenajate, digitizarea obiectivului de patrimoniu, activități de informare, publicitate, marketing și promovare a proiectului.

Preşedintele în exercițiu al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a reamintit faptul că instituţia pe care o conduce şi-a asumat o sumă importantă, cu titlu de cofinanţare, 2 la sută, ceea ce a însemnat o susţinere financiară de peste 2.002.000 lei, la care s-au adăugat aproximativ 3,5 milioane de lei, cheltuieli cu caracter neeligibil, asumate de instituţia Consiliului Judeţean. De asemenea, Neagu a reiterat faptul că cel târziu la începutul toamnei lucrările vor fi terminate şi constructorul va preda obiectivul autorităţilor.

Articole similare