Economic

Ofertă de 900 locuri de muncă pentru șomerii buzoieni, la cules de fructe în Spania

Buzoienii fără un loc de muncă și fără calificare sunt informați că pot merge, cu contract temporar de trei, șase sau nouă luni, la cules de fructe în Spania. Este vorba despre 900 de locuri de muncă în agricultură la recoltarea fructelor: căpșuni, zmeură, mure și afine, ofertate prin intermediul Rețelei EURES ROM$NIA, de firma SUREXPORT, COMPANIA AGRARIA S.L. din regiunea Huelva, localitatea Almonte. Activitatea poate începe din luna aprilie.

Intenția angajatorului în privința forței de muncă, prezentată de AJOFM Buzău,  este de a angaja femei (600 persoane) și 150 cupluri, cu vârsta între 18 și 50 ani, care să aibă experiență în agricultură și să fie capabile să recolteze din sere căpșuni, afine, zmeură și mure, la temperaturi ridicate în primăvară. În ceea ce privește condițiile locului de muncă, angajatorul spune că se va lucra 6 ore și 30 minute/zi (cu pauză de masă de o jumătate de oră), în conformitate cu acordul colectiv din provincia Huelva.

În privința salariului se transmite să plata se face pe card, salariul brut fiind de 44,99 euro/zi, din care se scad asigurări de sănătate și TVA, ceea ce înseamnă un salariu net de 41,29euro/zi. La sfârșitul campaniei, firma plătește un bonus de 0,70 euro cenți/zi persoanelor angajate pentru prima dată, iar celor care au mai lucrat la firmă, dacă vor exista și astfel de persoane, un bonus de 0,80 euro cenți/zi. Orele suplimentare se plătesc cu 7,47 euro brut/oră.

Persoanele angajate vor avea și alte beneficii, transmite angajatorul: „Cazarea este oferită gratuit de companie; se plătesc utilitățile (electricitate, apa, gunoi și butelie) 1,73 euro/zi din net. Călătoria în Spania este plătită de companie, dar în caz de nerespectare a două luni de contract se va reține din ultimul salariu al muncitorului”. Întoarcerea în România este plătită de muncitor.

Persoanele cu domiciliul în județul Buzău care corespund cerințelor posturilor oferite trebuie să se adreseze consilierului EURES Laura Cefalan din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău (informații și la telefon 0238/727.913), pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: consimțământ tip (se completează la sediul agenției), copie act identitate, declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate a solicitantului, CV, NIE (numărul de securitate socială din Spania – acolo unde este cazul). Persoanele selectate vor fi contactate de către angajator.

Directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu spune că în momentul de față există o campanie de recrutare și pentru forța de muncă necesară în agricultură în Germania. „Acum este  în derulare și o campanie mare pentru recrutarea forței de muncă pentru agricultură în Germania, nu numai în Spania. Foarte multe persoane se interesează de condiții pentru a pleca; se înscriu în baza de date EURES. Mulți sunt dintre cei care s-au întors anul trecut din cauza pandemiei, iar acum încearcă să se reîntoarcă, mai ales cei care au mai lucrat în agricultură. Cei interesați de un astfel de job trebuie să ia legătura cu consilierul Eures de la Agenția de plasare de forță de muncă și șomaj din Buzău, cu sediul la centrul de calificare, cu consilierul EURES și în funcție de cerința angajatorului, acesta  le întocmește un dosar pe care-l trimite angajatorului care va face o selecție, pentru că sunt foarte mulți doritori să plece din țară la muncă în agricultură. Cele 900 de locuri de muncă sunt pentru forța de muncă din toată țara, așa încât concurența pentru selecție va fi foarte mare. În domeniul agricol va constitui un avantaj dacă persoana respectivă a mai lucrat în domeniu în străinătate și nu a avut nici un fel de probleme”, explică directorul AJOFM, Ionel Tociu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker