vineri, 16 aprilie 2021

Medalion literar / Șlefuitorii de cuvinte – George LESNEA

Pe numele său real George Glod, poetul și traducătorul George Lesnea s-a născut în dulcele târg al Iașilor la data de 25 martie 1902. A provenit dintr-o familie modestă, Ileana și Doroftei Glod, care a fost căruțaș. Viața nu a fost ușoară pentru tânărul George. După ce a terminat școlala primară a intrat ucenic la tipografia revistei literare „Viața Românească”, profesie pe care o va practica mai mulți ani. Apoi, parcurgând treptele devenirii sale, a lucrat ca funcționar la tipografii și edituri, ­­bi­bli­o­tecar la Baroul Iași și redactor la revista „Iașiul literar.”

Traducând mult, de foarte tânăr, din Henrik Ibsen (1923), din Heinrich Heine (1927) și apoi din autori ruși, a căror limbă o cunoștea foarte bine, s-a impus la respectivele reviste la care coloabora. Și nu au fost puține: „Adevărul literar și artistic”, „Pagini moldovene”, „Gândirea”, „Cuvântul liber”, „Bilete de papagal”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” și multe altele. Primul poet rus tradus de George Lesnea a fost Mihail Lermontov, iar cel care l-a consacrat ca un foarte bun traducător din poezia rusă a fost Serghei Esenin. A conti­nuat să traducă, cu succes, și din Aleksandr Pușkin.

Fără suportul moral acordat de Ionel ­Teodo­rea­nu și Garabet Ibrăileanu poate că nu ar fi reușit, însă tenacitatea sa a fost foarte puternică, depășin­­du-și condiția. A debutat cu poezia „Din adâncuri”, în anul 1922. George Lesnea a fost un ins care s-a adaptat și s-a pliat pe toate regimurile politice. A scris ode pentru Carol al II-lea, pentru Ion Antonescu, pentru Nicolae Malaxa (un sponsor pentru mai mulți literați), dar și pentru Partidul Comunist și pentru conducătorul iubit. Nu știu câtă ipocrizie sau cinism sunt în vorbele sale când spunea, pentru a-și justifica poezia cu dedicație, „că aceste versuri sunt de fapt un imn religios în care cuvântul «Dumnezeu» a fost înlocuit cu «partid»”.

Editorial a debutat în anul 1931 cu volumul de versuri „Veac tânăr”. Din acel moment a publicat mai multe volume de poezii și traduceri. După cum am menționat, a fost răsfățatul tuturor regimurilor și și-a permis aproape orice. A fost recompensat, pentru serviciile aduse, cu premii ale unor foarte importante instituții: Academia Româ­nă (1935), Societatea Scriitorilor Români (1939), Asociația Scriitorilor din Iași (1977), Uniunea Scriitorilor din România (1978). A mai fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cls. a II-a (1971) și cls. I (1972). George Lesnea s-a stins din viață la data de 6 iulie 1979 la Iași, fiind înmor­mântat în cimitirul Eternitatea. Multe elemente din orașul moldav amintesc de George Lesnea. Casa în care a locuit, de pe Strada Cloșca, nr. 16, a devenit monument istoric, blocul Tarom în care și-a petrecut ultimul an din viață are o placă comemorativă ce ­amintește acest lucru, iar o stradă din Iași poartă numele său.

Despre activitatea sa poetică au scris, în epoci diferite, nume uriașe din literatura română: Eugen Lovinescu, Perpessicius, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Mihail Ralea, Ov. S. Crohmălniceanu și alți autori, unii mai tineri. Nu toate acestea pe care vi le-am prezentat aici des­pre scriitorul George Lesnea m-au determinat să-l aduc în actualitate. Ci un aspect mult mai lumesc al vieții sale: boema ieșeană, al cărui reprezentat de frunte a fost aproape permanent cât timp a trăit. Se cunoaște că boema literară din Iași a cunoscut o înflorire pe vremea lui Mihai Eminescu și a lui Ion Creangă, cu celebrul local Bolta Rece (pentru boemii vremii Borta Rece) sau cu Casa Pogor, frecventate de junimiști. Au urmat, câteva decenii mai târziu, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu ș.a. Din totdeauna, localurile și cei care le frecventau creau o lume plină de intrigi, povești și nopți interminabile la umbra paharelor de vin. Un izvor nesecat al freamătului acelor localuri este un personaj pitoresc al zilelor noastre, Dumitru Grumăzescu, pe care l-am revăzut în urmă cu vreo câțiva ani în centrul Iașiului, în micul său magazin de antichități și amintiri. George Lesnea și cu George Mărgărit erau ultimii boemi ai Iașului în adevăratul înțeles al cuvân­tului. Lumea este într-o continuă schimbare, iar boemii de altădată nu mai sunt ceea ce erau. S-au dus acele vremuri și nu sunt șanse să se mai întoarcă. Realizările bahice sunt mult mai performante, azi, decât cele literare pentru foarte mulți autori.

Unei femei

Ce melodii, ce lină strună

În vocea ta prelung răsună?

Ce moștenire-ngemă­nată

Și-a logotit în ea, ușoară,

Cu-n cântec minunat de fată

Și-un hang măiestru de vioară?

Ce amintiri, din care rai,

Vibrează-n pătimașu-ți grai?

O, câte așteptări muri­ră,

În piepturi arse de văpăi

Și câte stele străluciră

Ca să răsară ochii tăi!

Cât vis și cât privit alene,

În năzuinți și-n viitor,

Ca să-nflorească-aces­te gene,

Pe marginile tainei lor!

Iar vieții care te-a menit,

Făptură vrând să ți-o-n­temeie,

O, cât amor i-a trebuit

Și câte sărutări cerești,

Ca din femeie în femeie

S-ajungi frumoasă precum ești!

Acord

Târzii ni-s toate, prea târzii,

Târziu începem și sfâr­șim,

Târziu visăm, târziu iubim,

Târziu de noi ne amin­tim,

Târzii ni-s toate, prea târzii.

Nu știm nimic, nimic nu știm.

Zadarnic scotocim în cărți,

Destinul ni-i prin alte părți,

Nu-i spus de grai, nu-i spus pe hărți,

Nu știm nimic, nimic nu știm.

Deșert ni-i sufletul, deșert,

Pământu-i sterp și cerul gol,

Dau corbii peste noi ocol,

Trimite lutul sol cu sol,

Deșert ni-i sufletul, deșert.

Maria Magdalena

Și-a stat

Isus, curmându-și cuvân­tarea,

Căci îi căzuse, caldă, la picioare

Maria

Magdalena, plângătoare

A stat

Isus, privindu-se cu zarea.

Colinele jucau, tremură­toare,

În ochii lui și prelungind visarea,

O lacrimă și-a strălucit cărarea,

Se vede unde prea era mult soare.

,,Tu, mila mea!” – încet femeia plâns-a.

Isus, ca o lumină liniștită,

Și-a coborât privirea către dânsa.

Și mâna lui, stăpână peste soartă,

I-a netezit cosița des­pletită:

,,Mult ai iubit, deci multe ți se iartă!”

În schitul vechi

În schitul vechi e noap­tea-n toi,

Închis e ruginitul ivăr.

Îl străjuiesc arhangheli doi,

Cu scut, cu suliți și cu chivăr.

A-ncremenit seninul zbor

De repezi clipe viitoare,

Lipiți de zidurile lor,

Dorm sfinții veșteji, în picioare.

Nu se aude niciun pas,

Nicio foșnire nu cutează.

Trudită, pe iconostas

Doar Maica Domnului veghează.

Pe brațe cu cerescul Domn,

Toropitorul ceas o-n­vinge.

Fiindcă-i târziu și-i este somn,

Ea suflă-n candelă și-o stinge.

Prin văzduhul gol și crud

Prin văzduhul gol și crud

Dar spălat pe cap de noapte

Sunând tainic se aud

Clopoței de pere coapte.

loading...