Octavian Moşescu, pecetea luminoasă a unei personalităţi de neuitat

Traian Ghe. CRISTEA

Deşi OCTAVIAN MOŞESCU este cunoscut semenilor noştri, totuşi un impuls interior ne îndeamnă să-l reamintim mai ales când ne salută primăvara. De ce oare? Poate şi pentru că era anotimpul lui preferat, fiindu-i sortit să se nască în toiul lui Florar, pe 23 mai 1894.

Cine a avut şansa să-l cunoască pe acest OM poate să confirme că într-adevăr a fost şi a rămas o PERSONALITATE DE NEUITAT. Pentru a convinge, vom cita dintre sumedenia de informaţii doar  câteva opinii demne de luat în seamă.

Începem cu criticul de artă Pavel Şuşară, care spunea despre cel evocat de noi că este „o personalitate atât de înzestrată – jurnalist, editor, poet, animator cultural, memorialist, om politic, colecţionar de artă etc.”.  

Iată, în câteva cuvinte, şi opinia unei admirabile scriitoare, Passionaria Stoicescu, care l-a cunoscut bine şi a avut ocazia să şi colaboreze cu acest „aristocrat al spiritului”: „Octavian Moşescu  reprezintă o valoare naţională, o mândrie pentru Râmnicu Sărat, dar şi un minunat deschizător de drumuri în arta literară şi plastică românească”.

Impresionante sunt şi destăinirile concise ale nepotului acestuia. În puţinele cuvinte izvorâte din suflet, Alexandru Măciucă a creionat esenţa morală a bunicului: „Am învăţat de la el , mai presus de toate, că suprema virtute la care se poate aspira este RESPECTUL DE SINE, ce nu poate fi dobândit decât respectând semenii, societatea  şi aderând la cele mai înalte valori morale şi umane”.

Strănepoata lui O. Moşescu, Ana-Maria  Măciucă, evită vorbele mari şi realizează un admirabil portret străbunicului, scriind  cartea „Octavian Moşescu, un nume – o lume” (Ed. Detectiv Literar, 2019). Din această carte bine documentată se desprind dimensiunile impresionante ale valorii dovedită prin fapte de acestă personalitate. Se înţelege din cuprinsul volumului că numai faptele izvorâte dintr-un suflet generos şi dintr-o minte luminoasă rămân întipărite cu litere de aur pe marmura spiritualităţii româneşti. Este ceea ce şi un distins editor, scriitor şi publicist a subliniat cu diferite ocazii: „Octavian Moşescu, personalitate culturală marcantă a veacului trecut a lăsat o amprentă consistentă în lumea artistică şi literară, fiind în acelaşi timp, cel mai important  colecţionar de artă  din zona de Est a Moldovei” (Firiţă Carp).

Lista personalităţilor care au apreciat şi au trecut în vizită pe la Casa Moşescu este surprinzător de mare. Dintre acestea am extras, din lucrarea semnată de Alexandru Măciucă, aprecierile lui George Banu (teatrolog, profesor la Universitatea din Sorbona, membru de onoare al Academiei Române): „Moşescu se agită, iniţiază evenimente intelectuale, animă oraşul unde, graţie lui, descind figuri respectabile şi contractante de la Iorga la Vianu şi de la Păstorel Teodoreanu la Aristide Demetriad. Râmnicu Sărat se constituie în referinţa electivă pentru acest animator seducător, căci cum altfel ar fi fi putut el obţine asemenea participări de prestigiu!” (extras din lucrarea „Octavian Moşescu – un aristocrat al spiritului”, de Al.Măciucă).

Să amintim şi trăirile unui cetăţeam al Râmnicului Sărat, cândva ajutat, îndrumat de aristocratul din strada Amurgului să păşească pe drumul creaţiei literare: „Amabilitatea şi generozitatea amphitrionilor au fost de-a dreptul cuceritoare. M-au tratat ca pe o rudă. Am depănat amintiri de pe vremea când   îl vizitam pe bunicul d-lui Alexandru Măciucă. Printre altele, le-am destăinuit: <D-l O.Moşescu împrăştia lumină în jur, prezenţa lui alungând duhurile rele şi pleava duşmăniilor. Sufletul mi se înălţa în sferele binecuvânate ale speranţelor. Nu se juca cu vorbele, nu făcea risipă de laude, era mărinimos cu încurajările. Plecai de la acest OM minunat ca de la un vraci iscusit,  încărcat cu energie pozitivă>”.

De ce am realizat această sumară evocare acum şi nu pe 23 mai? Pentru că ne-am izbit de o realitate dureroasă, anume faptul că elevi merituoşi din liceele râmnicene, unele cadre didactice, unii cetăţeni râmniceni, fie că n-au auzit de proeminenta personalitate, fie că nu ştiu ce reprezintă aceasta pe plan naţional şi în ‘cultura oraşului Râmnicu Sărat.

Se cuvine să aducem mulţumiri urmaşilor lui Octavian Moşescu – familia Al .Măciucă – celor care s-au implicat în reînvierea memoriei strălucitului OM de cultură, editurilor şi finanţatorilor editării cărţilor oglindind opera şi activitatea acestuia. Să nu uităm aceste cuvinte aparţinând academicianului George Banu (referitoare la perpetuarea memoriei vrednicului de pomenire Octavian Moşescu), şi le transformăm într-un îndemn pe care să-l transmitem contemporanilor: „Câte dintre textele sale nu se termină cu un apel la un gest reparator menit să preserve memoria unui artist, să-i asigure o prezenţă publică graţie unor busturi pe care Moşescu le solicită ori a unor volume menite să reunească opere disparate”.