
O Timişoară într-una din cele mai proaste versiuni ale ei va sta în faţa Gloriei duminică la prânz, în Banat, partida contând pentru etapa a 10-a eşalonului secund. Un management defectuos şi lipsa banilor, în primul rând, au făcut ca din „fruncea” Banatului fotbalistic să nu mai rămână, astăzi, decât o echipă fără identitate, ameninţată cu o a doua retrogradare consecutivă.
Penultimii în clasament, cu doar 5 puncte, timişorenii sunt gata să li se servească Gloriei pe tavă, băieţii din Crâng fiind pregătiţi să profite de toate slăbiciunile adversarei şi, dincolo de cele trei puncte, să-l mai înduplece pe noul lor atrenor, Adrian Mihalcea, care i-a taxat dur după prestaţia poticnită din victoria cu Şelimbăr. „Doar cu jumătăţi de măsură, nu o să putem să realizăm obiectivul propus. Cu Şelimbărul nu a fost un meci spectaculos. Din contră, a fost un meci de bătaie, dar scopul nostru a fost să câştigăm. Vor veni, poate, şi meciurile mai spectaculoase. Veneam după o perioadă un pic de nemulţumiri. Nici acum n-au ieşit. Practic, dacă noi nu o să câștigăm meciurile următoare, începând cu cel de la Timişoara, cu aceste trei puncte doar am scos puţin capul la lumină”, a declarat Adrian Mihalcea. Partida de pe „Dan Păltinişanu” va fi televizată pe cele trei posturi deţinătoare de drepturi, Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport.
Liga a 2-a – Etapa a 10-a
Vineri, 14 octombrie, ora 16.00: FC Braşov – Csikszereda Miercurea Ciuc (TV)
Sâmbătă, 15 octombrie, ora 11.00:
- CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina
- Politehnica Iaşi – Metaloglobus Bucureşti
- Unirea Constanţa – Minaur Baia Mare
- CSC Şelimbăr – Unirea Slobozia
- Viitorul Tg. Jiu – Unirea Dej
Sâmbătă, 15 octombrie, ora 12.00: Dinamo – Ripensia Timişoara (TV)
Duminică, 16 octombrie, ora 11.45: Politehnica Timişoara – Gloria Buzău (TV)
Luni, 17 octombrie, ora 16.00: Progresul Spartac – Steaua Bucureşti (TV)
Luni, 17 octombrie, ora 18.15: Oţelul Galaţi – Concordia Chiajna (TV)
Clasament
- STEAUA 20 p.
- Unirea Dej 18 p.
- Oţelul 18 p.
- Slobozia 17 p.
- Poli Iaşi 17 p.
- Csikszereda 16 p.
- Gloria 16 p.
- Slatina 15 p.
- Şelimbăr 15 p.
- Chiajna 13 p.
- FC Braşov 12 p.
- Viitorul Tg. Jiu 12 p.
- Progresul 11 p.
- Dinamo 10 p.
- Dumbrăviţa 10 p.
- Baia Mare 9 p.
- Ripensia 8 p.
- Constanţa 6 p.
- Timişoara 5 p.
- Metaloglobus 4 p.