Actualitate

O firmă din Buzău transformă laptopurile şi tabletele de casat în cadouri pentru elevii fără acces la educaţie online

Companiile buzoiene mari şi mici sunt invitate să doneze echipamentele IT, care altfel ar fi casate, pentru a contribui astfel, în mod activ, la digitalizarea  din zone defavorizate. Invitaţia a fost lansată în cadrul campaniei „Intră în cercul solidarItăţii!”, iniţiată de ECOTIC şi GreenWEEE, ce se desfăşoară în perioada 5 iunie – 20 octombrie 2020, cu sprijinul APDETIC, Şcoala Informală de IT şi Ateliere fără Frontiere.

Ideea proiectului a pornit după ce firma a primit o solicitare din partea administraţiei comunei Ţinteşti, care dorea să ajute elevii care nu aveau aparatura necesară pentru a participa la orele online. „Proiectul a pornit de la o solicitare venită de la o primărie, de la o comună din Buzău, care avea nevoie de laptop pentru copiii care vroiau să facă şcoala online şi care nu aveau posibilitate financiară. Noi am reuşit, ca şi companie, să le donăm o parte din echipamente, dar am  zis că poate putem să mobilizăm, oarecum la nivel naţional, mai multe companii care vor să doneze, şi astfel s-a născut această campanie”, spune Mihaela Sofronea, expert în comunicare şi evenimente corporative din cadrul Companiei Green WEEE.

Până la momentul lansării acestei campanii, adică până pe 5 iunie, societatea a răspuns solicitării primăriei din Ţinteşti şi a dăruit copiilor de la şcoala din localitate şase laptopuri. „Primăria ne-a făcut o solicitare şi am donat şase laptopuri pentru comuna Ţinteşti”, a precizat Mihaela Sofronea.

Perioada de derulare a campaniei, pe toată perioada vacanţei de vară a elevilor şi chiar şi după reînceperea ei, până în octombrie, este destul de generoasă, pentru că se doreşte ca participarea firmelor să fie una consistentă. „Am pus o perioadă generoasă de derulare a campaniei pentru a putea răspunde la întrebările companiilor care vor să se implice, şi pentru că va dura ceva până vor afla cât mai multe firme de această campanie. Ne dorim să strângem 100 de laptopuri şi poate şi mai multe tipuri de aparate, pentru că am observat că deşi multe societăţi au astfel de echipamente, se întâmplă să nu le doneze şi să le ţină pe undeva prin birouri. O să contactez şi marile companii din Buzău, pentru că şi ele pot avea  laptopuri sau echipamente electrice sau electronice IT pe care nu le mai folosesc şi  care pot fi recondiţionate,care apoi vor ajunge la copii”, a mai spus Mihaela Sofronea, corporate Communications and Events Expert.

Cum pot dona firmele aparatura IT

Companiile mari şi mici sunt invitate să doneze echipamentele IT care altfel ar fi casate şi să contribuie în mod activ la digitalizarea beneficiarilor din zone defavorizate. Echipamentele predate vor fi pregătite pentru reutilizare de către Ateliere fără Frontiere, urmând a fi apoi donate.

În vederea predării laptopurilor, a unităţilor centrale şi a monitoarelor se va completa formularul disponibil la adresa https://www.ecotic.ro/formular-inscriere-intra-in-cercul-solidaritatii/

Cum poţi beneficia de echipamentele donate

Şcolile, centrele de plasament sau ONG–urile care doresc să beneficieze de aceste dotări sunt invitate să se înscrie la  https://www.ecotic.ro/formular-beneficiari-intra-in-cercul-solidaritatii/.

Campania vine într-un moment dificil pentru învăţământ, generat de pandemia de ­Coro­navirus, care a evidenţiat gradul   redus de acces la tehnologie pe care îl au comunităţiile defavorizate: „32% dintre elevii din România nu au acces la echipament electronic”, după cum spun iniţiatorii proiectului.

Despre scopul aceste campanii, Valentin Negoiţă, preşedinte ECOTIC, a declarat: „Iniţiem această campanie de colectare şi donaţii de echipamente IT în contextul amplificării educaţiei online determinate de pandemie şi al accesului redus la tehnologie al multor comunităţi din mediul rural. Astfel, multe calculatoare, în urma recondiţionării, vor capătă o nouă viaţă prin utilizarea lor de către şcoli, centre de plasament sau ONG-uri”.

Acţiune  şi pentru protecţia mediului

Acesta este şi o campanie umanitară care încurajează agenţii economici să sprijine educaţia, dar şi să protejeze mediul. Despre această dublă acţiune, Marius Costache, director general Green WEEE a declarat: ”Perioada prin care trecem necesită un mod mai responsabil de a gestiona produsele şi materialele pe care le folosim. În cazul aparatelor electronice folosite, reutilizarea prezintă o provocare şi o oportunitate, de a reducere <decalajul digital> şi de a oferi dispozitivele testate persoanelor care au nevoie de ele. Ca reciclator, susţinem extinderea duratei de viaţă a dispozitivelor, scopul nostru fiind să conservăm resursele naturale şi să protejăm mediul înconjurător”.

Pe lângă componenta socială, umanitară, a acestei campanii, prin care li se dă o nouă viaţă echipamentelor IT uzate prin pregătirea pentru reutilizare şi ulterior donarea acestora către comunităţi defavorizate, proiectul are şi o componentă de protejare a mediului, campania fiind lansată chiar de Ziua Internaţională a Mediului, cu tema ,,Timpul pentru natură”, ce pune accent pe dezvoltarea şi păstrarea unui climat prietenos pentru toate speciile de pe Pământ.

„Ţinând cont de beneficiile de protecţia mediului pe care le aduce reutilizarea echipamentelor, campania oferă un impuls pu­blicului care doreşte să fie parte din această mişcare la nivel global, începând chiar de Ziua Mediului”, spun reprezentanţii companiei.

Cine sunt firmele implicate în campania umanitară

Compania Green WEEE este lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor (deşeuri de echipamente electrice şi electronice). Green WEEE face parte din parcul integrat de reciclare Green Group, prezent de 17 ani pe piaţa din România, alături de: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), GreenFiber International (lider european in producţia de fibră sintetică), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor).

ECOTIC este prima organizaţie a producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziţie gratuit recipienţi pentru colectarea separată a deşeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni, becuri/neoane şi baterii, precum şi preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker