Economic

Numărul firmelor buzoiene care și-au suspendat activitatea, în creștere

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele cinci luni din 2022 a fost de 6.022, în creştere cu 16,95 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul de timp menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 618 (în creştere cu 9,77 la sută faţă de ianuarie-mai 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Iaşi, cu 282 firme suspendate (în creştere cu 34,29 la sută), Cluj – 280 firme (+2,94 la sută) şi Neamţ – 244 (+23,23 la sută).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 34 (la fel ca primele cinci luni din 2021), Tulcea – 48 (+20 la sută) şi Covasna – 50 (+4,17 la sută).

În județul Buzău, în perioada menționată și-au suspendat activitatea 74 de companii, în creștere cu 27,58 la sută față de anul trecut, când au fost înregistrate 58 de firme care și-au suspendat activitatea. Doar în luna mai, în județul Buzău, 19 firme au decis să suspende activitatea.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele cinci luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.771 (+24,28 la sută), alte activităţi de servicii – 611 suspendări (+4,27 la sută) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 549 suspendări (+33,25 la sută). Suspendarea activității unor firme nu are un impact bun asupra economiei țării, dar nici asupra județului Buzău. Încetarea activității unei companii duce la concedierea angajaților și, implicit, la creșterea numărului șomerilor.

Vicepreşedintele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor din Parlamentul European, Maria Grapini, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că principalele obstacole identificate la nivel european de către mediul de afaceri sunt legate de costurile de operare în piaţă şi de lipsa unei cote de piaţă, din cauza conflictului militar din Ucraina, potrivit Agerpres.

„Principalele obstacole pe care noi le-am identificat la nivel european, şi s-au şi alocat câteva bugete şi măsuri în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sunt cele legate de costurile de operare în piaţă şi de lipsa unei cote de piaţă datorită conflictului militar din Ucraina. Pe de-o parte, apar problemele celor care exportau, de exemplu, fructe şi legume în Ucraina sau în Rusia, iar acum nu o mai pot face. Pe de altă parte, am avut recent o întâlnire cu fermierii români (…), care au spus că au aceeaşi problemă de introducere în piaţă, prin măsurile luate de Uniunea Europeană, de scutire de taxe vamale a cerealelor din Ucraina. Fermierii noştri au ridicat problema competiţiei incorecte cu producătorii de cereale din România, pentru că dacă s-au şters nişte taxe vamale, aceştia pot veni cu preţuri mai mici. (…) Este problema României să identifice dacă rămân cantităţi de cereale în România, acelea trebuind supuse condiţiilor de operare din ţară şi UE”, a detaliat Maria Grapini.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker