Administrație

Neagu despre bugetul din 2021: ,,Important este să găsim resurse pentru a acoperi anumite goluri, iar soluția este atragerea de fonduri europene”

Buzăul pleacă la drum cu un buget de austeritate, cu multe goluri, dar despre care președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, spune că are încredere că vor fi acoperite cu fonduri din alte surse.

Concret, bugetul județului pentru anul în curs este de 474.834.400 lei, în timp ce cheltuielile sunt 529.834.400 lei. Asta înseamnă un deficit de 55.000.000 lei, care, potrivit proiectului adoptat de către deliberativul județului în ședința de joi, va fi acoperit din excedentul anilor anteriori.

,,Important este să găsim resurse pentru a acoperi anumite goluri, iar soluția este atragerea de fonduri europene. Indiferent de cât ar fi fost bugetul ca și dimensiune materială, bineînțeles că nu era îndestulător pentru problemele și nevoile pe care le avem la nivelul județului și prioritatea noastră zero este atragerea de fonduri europene și poate chiar guvernamentale. Mă refer aici la anumite proiecte care se pot derula prin PNDL sau Compania Națională de Investiții și cu cotele de cofinanțare pe care le avem de la Consiliul Județean să ne putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus cu toți consilierii județeni”, a spus președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Instituția cea mai afectată este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului unde suma necesară funcționării este acoperită aproximativ 50%; în schimb, Spitalul Județean Buzău are un buget de 275 de milioane de lei, fiind cu 20% mai mare decât cel de anul trecut.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker