Opinii

Când legea rămâne doar pe hârtie

În ultimele zece zile, am rezervat acest spațiu redacțional opiniilor legate de așa-zisele proteste anti-restricții care au început la finele săptămânii trecute. Am citit texte cu întrebări sau cu afirmații legate de cei care se manifestă împotriva restricțiilor impuse de pandemie, împotriva portului măștii, împotriva campaniilor care încurajează vaccinarea și, bineînțeles, împotriva corpului medical din România.

Aș vrea, astăzi, să fac o analiză a acestor manifestații dintr-un cu totul alt punct de vedere, respectiv din perspectiva respectării legilor, mai precis din cea a apetenței autorității de a le pune în aplicare.

În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că forțele de ordine – în special Jandarmeria, care nu s-a sfiit să bată și să gazeze participanți la manifestații autorizate – au devenit brusc atât de flower-power încât se sfiesc să ia măsuri în cazul acestor manifestări neautorizate și ilegale inclusiv din punct de vedere al cerințelor sanitare. Câteva amenzi și rețineri aplicate la o săptămână după eveniment? Pe bune? Adevărul dureros este că aceste structuri sunt ele însele cuiburi de inși care, dacă ar fi civili, s-ar regăsi mai degrabă alături de manifestanți. Și nu este de mirare, atât timp cât mai toate scandările din aceste zile își au izvorul în laboratoarele moscovite, iar jandarmii sunt produsul educației de 30 de ani primite și transmise din contingent în contingent de la primii șefi ai acestora, cei mai proști dintre foștii securiști, care nu și-au găsit locul în altă parte decât într-o structură gândită pentru represiune. Când este cazul; și când nu, una contemplativă.

În al doilea rând, este vorba despre minunile vehiculate de așa-zișii formatori de opinie pe temele de mai sus, de la antivaccinista Olivia Steer până la senatorul Diana Șoșoacă. Tot, dar absolut tot din ceea ce spun aceste specimene ar putea face obiectul unor dosare penale de toată frumusețea. De la instigarea la nerespectarea legii, până la vehicularea unor informații false care pun în pericol siguranța națională. A propos, știați că în Codul Penal există un articol, 404 pe numele său, care definește o asemenea ispravă ca infracțiune care se pedepsește cu închisoarea? Chiar par de glumă informațiile conform cărora niște angajați ai statului român, medici și asistente, ucid deliberat, chiar punând perna pe față unor oameni bolnavi, pacienții internați cu Covid-19? De ce credeți că Diana Șoșoacă, ori de câte ori face o ,,dezvăluire-șoc”, nu uită să precizeze că vorbește ,,în calitate de senator al Româ­niei”? Pentru că, din întreaga liotă de anti-vacciniști, susținători ai curentelor anti-mască și anti-resticții, este probabil singura persoană conștientă că, dacă s-ar aplica așa cum trebuie legile românești, doar imunitatea parlamentară ar scăpa-o de pușcărie. Numai că nu doar jandarmii sunt într-o stare contemplativă, ci și celelalte autorități a căror menire este aceea de a aplica legea.

Și ne mai mirăm că diverși alți neisprăviți, de teapa lui Teodosie, instigă la nerespectarea legii, fără frică de consecințe.

Articole similare