Administrație

Neagu: Asocierea ,,Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei”, la un pas de a deveni funcțională

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Investiții Teritoriale Integrate Ținu­tul Buzăului, Prahovei și Vrancei” devine funcțională după ce aleșii județeni au decis cine vor fi reprezentanții județului în Consiliul Director și în Adunarea Generală ale asociației.

„Noi am intrat într-o asociere cu două județe, vecine ale noastre, Prahova și Vrancea. Trebuia să grăbim puțin anumite lucruri respectiv numirea în Comitetul Director și în AGA a acestor asociații ca să putem să fim în regulă, să începem din toamnă împreună cu colegii de la Vrancea și Prahova, să ne pregătim să accesăm fonduri europene pentru cele trei județe. Știți că acest ITI este, practic, o asociație care se referă la comunitățile, să spunem mai puțin dezvoltate, sau, m-am ferit de termen, dar asta este, mai puțin dezvoltate, deci defavorizate, și încercăm prin această aso­ciere să atragem fonduri europene ca să echilibrăm, să spunem așa, anumite zone din județul nostru. Suntem în perioada de dezvoltare a acestui ITI, trebuie să facem o strategie de dezvoltare la nivelul celor trei județe, numai așa se pot atrage fonduri europene. La nivel de Consiliu Județean Buzău am contractat strategia pentru dezvoltarea turismului pe viitoarele fonduri financiare în exercițiul financiar următor pentru că, fără să ai această strategie bine pusă la punct, nu poți atrage fonduri europene”, a spus Petre Emanoil Neagu.

În urma votului delibe­rativului județean, Petre Emanoil Neagu va repre­zenta Buzăul în Adunarea Generală, iar Liliana Nicolae, director executiv al Direcției de Dezvoltare Regională, va reprezenta Buzăul în Consiliul Director.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker