Văd lumea supărată rău că trupa Phoenix (în fine, ce a mai rămas) a cântat la nunta lui Simion. Well. Păi nu ar trebui deloc să fiți surprinși.
AUR îmbină neo-legionarismul, dacopatia și național-comunismul ceaușist. Adică exact linia adoptată de propaganda comunistă în ultimii săi ani. Simion merge pe această linie care accesează un electorat prezent în România din 1990. Unii le spun „nostalgici”. Nu, nu sunt nostalgici, sunt generația zombificată de Ceaușescu de pe băncile școlii primare. Cei care din 1990 încoace au tras în aceeași direcție, matematic. În jos, mereu în jos și înapoi. Nu au renunțat niciodată, pentru că asta au fost educați să facă. Au transferat educația lor și credințele celor mai tineri, care nu au antiviruși la poveștile lor, care aparent sunt de bine. Patriotism, drapel, noi și ai noștri. Apoi, un anticomunism pervers, ca să pară drepți și morali. O supă toxică pe care cei mici o înghit cu totul. Dacă spui ceva ești „securist”, „înjuri deținuții politici”. Nu. Eu știu ce spun și de aceea atac la miez întotdeauna. În stomac. Ei știu prea bine, de aceea vor să mă facă să tac. Le demasc manevrele.
Înaintea lui Simion au făcut-o Vadim Tudor, Dan Diaconescu și alții. Majoritatea consiliați de oameni din fosta Securitate sau din serviciile post 1990, care și-au dorit de fiecare dată un vehicul politic prin care să își promoveze interesele. Nimic nou, poate doar pentru cei care sunt furați de metoda de propagandă adaptată la rețelele de socializare.
Melodiile trupei Phoenix, filmele lui Sergiu Nicolaescu, Cenaclul Flacăra au creat un model cultural (primitiv, adevărat, dar de masă), o generație ușor de manipulat pe linia unui naționalism de grotă, de masă. Românul care se lupta cu toată lumea. Eroul românache, păstrătorul tradițiilor noastre. Nu e deloc greu de observat. Simion îl urmează ideologic pe Vadim, care l-a urmat ideologic pe Ceaușescu, care a împrumutat elemente legionare în propaganda sa.
Normal că versurile Phoenix se potrivesc de minune cu linia politică a lui Simion astăzi. A fost o alegere firească, nu găseai altceva mai bun pentru nunta-miting electoral. Ce muzică etno-naționalistă mai bună găsești astăzi? Adi Minune? Theo Rose? Nope. Aduci clasicii.
Acum, este pentru mine evident că există o linie fină între artă și propagandă. Mulți au jucat pe ea, mulți joacă și astăzi. Pe de altă parte, cred că Nicu Covaci a încălcat-o. Și nu cred că pentru bani. Pur și simplu gândește la fel ca Simion. Este pe linia aia, și-a asumat-o. Poate un artist să fie prada propriului hybris? Ba bine că nu. În mod ironic, Nicu Covaci pare mai prins astăzi în propaganda național-comunistă decât era în perioda comunistă. Normal, nu cred că vede asta, el crede că este vorba despre altceva. Ca mulți alții care amestecă lucrurile din trecut cu cele din prezent. O demonstrație despre perenitatea propagandei nocive a comunismului târziu din Romania. Ițarii se întâlnesc cu rock-ul, cu dacii, cu legionarii, cu sfinții închisorilor, cu anti-UE, cu tot felul de marginali frustrați, cu aranjori de culise și cu șmecheri care vor să se îmbogățească prostind lumea.
Ne vom întâlni cu ei, de fapt cu tatăl lor Ceaușescu, din nou la urne în 2024. Atunci vom vedea.
