Cultură

Muscelu-Cărămănești, sătucul din Munții Buzăului care a dat șase scriitori

Sub patronajul Asociației „Muscelenii 2018”, avându-l ca președinte pe învățătorul Ilie Damian, a avut loc un eveniment unic în viața spirituală a unui mic sat din Munții Buzăului, Muscelu-Cărămănești din comuna Colți. Mai exact, la Căminul cultural din localitate a avut loc lansarea monografiei „Muscelu-Cărămănești în istorie și scriitorii săi în contemporaneitate”. Cartea cuprinde un consistent istoric al satului, foarte bine documentat, semnat de reputatul istoric Ilie Mîndricel, dar și o antologie a scriitorilor originari din Muscelu-Cărămănești, semnată de scriitorul Titi Damian.

Titi Damian

Lansarea monografiei nu a fost singurul eveniment. Astfel, cu acest prilej a mai avut loc și lansarea cărților scriitorilor musceleni Gina Drăgoiu (prezentată de către Eleonora Paraschiv) cu volumul „Satul pierdut” (poezie, proză, reportaje); Grigore Rotaru Delacamboru, cu volumele „Scrisori către Medy” (poezii), „Gânduri răzlețe”, vol. I și II (aforisme) și „Tainele clipei” (hai-ku); Petre Rotaru–Colți, autor a nouă volume de proză și mare rebusist, care a prezentat volumul „Poveștile de la Muscel”; Marcel Popa-Braică, cu volumul „Bulevardul trecutului” (proză); Mirabela Brânzea, cu volumul „Suspinele Crinului alb” (poezii) și Titi Damian, cu volumul „Secunda Astrală” (proză).

„Este un fapt unic, aproape neverosimil, ca dintr-un sat atât de mic, dar dintr-un peisaj fascinant, să țâșnească în literatura română șase scriitori, diferiți ca vârste, profesii, stil, specii și genuri literare abordate, dar având un numitor comun, satul Muscel, parcă vrând cu tot dinadinsul să împlinească profeția lui Aurel Anghel: «Cine vine în Muscel, ori rămâne pentru totdeauna, ori devine poet»”, prezintă Gheorghe Stemate evenimentul literar care a devenit memorabil pentru locuitorii din Muscelu-Cărămănești.

Scriitori din Buzău și din țară

La această spectaculoasă lansare au participat, desigur, fiii satului în frunte cu primarul comunei, Gheorghe Ștefan, rude, prieteni, veniți de prin toate colțurile țării, dar și numeroși invitați, scriitori care au dorit să fie alături de colegul lor, Titi Damian, în acest unic demers.

Astfel,au făcut popas la Muscelu-Cărămănești scriitorii din Slobozia Florentina Loredana Dalian, Gheorghe Dobre, Vasile Iordache, Costel Bunoaica și profesorul Aurel Zaharia, iar din Urziceni au răspuns invitației scriitorii Nicolae Petrache, directorul Casei de Cultură,  prof. Nicolae Puiu Iliescu, prof. Ion Dumitrescu, scriitorii Elena și Alexandru Bulandra, muzeografii Elena și Gheorghe Ciutacu din Colilia.

I s-au alăturat scriitorului Titi Damian, așa cum era de așteptat, și confrați de condei din Buzău, precum poeții Nicolae Pogonaru și Ștefan Dima, precum și mai vechiul său prieten, Aurel Anghel. De asemenea, alături i-au mai fost și  Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” și publicistul Viorel Frîncu, iar din Mânzălești i s-au alăturat învățătorii Virginia și Gheorghe Stemate. Tot învățători, de această dată cu origini muscelene, Emilia, Veronica și Nicu Enciu, au luat parte, de asemenea, la evenimentul literar deosebit.

S-au alăturat comunității buzoiene la acest regal literar și ing. Dan Untea din Alba Iulia, ing. Codrin Rotaru, care a asigurat și înregistrarea întregii manifestări, și jurnalistul TV brașovean Ion Mânzală, împreună cu operatoarea TV Dana Mastan. Și din Capitală au venit la acest eveniment literar care a reunit foarte multe condeie. Îi amintim aici pe inginerii bucureșteni Coca și Dan Rujan.

Nicolae Pogonaru propune: „Întâlnirile de la Muscel”

Gheorghe Stemate ne spune că preț de trei ore a ținut acest regal de poezie, proză, intervenții inspirate și voie bună presărat cu recitări (Gabriel Ionuț Popa), muzică (voce – Maria Dinu Silivstru, vioară – Aurel Anghel, sau virtuosul naist Popescu Ion.) Un moment emoționant l-a constituit reîntâlnirea lui cu fostele eleve din clasa a doua, Mariana Cărăbuș și Aneta Fijer, care au adus și dovada: diplomele din clasa a doua purtând semnătura învățătorului de atunci, adică din anul 1965, Titi Damian. Spectacolul s-a finalizat într-o atmosferă plină de emoție, toată sala a cântat „La mulți ani” profesorului Titi Damian, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani. Invitații au fost entuziasmați și de splendidul decor natural, un amfiteatru natural, între munți, în care este așezat satul Muscelu-Cărămănești, promițând să mai revină și anul viitor. Nicolae Pogonaru a și imaginat un nume întâlnirilor viitoare: „Întâlnirile de la Muscel”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker