Politic

Mocanu și-a îmbogățit echipa cu un fost primar închis pentru corupție

Un nou personaj controversat al politicii locale s-a alăturat echipei liberale buzoiene, condusă de fostul deputat migrator Adrian Mocanu, după cum a anunțat acesta din urmă pe Facebook, după o vizită a echipei  de campanie a PNL în comuna Cochirleanca. Este vorba despre fostul primar al acestei unități administrativ-teritoriale Ilie Nicolae, care a fost eliberat în octombrie 2020 din penitenciarul în care avea de ispășit o pedeapsă de patru ani închisoare pentru fapte de corupție.

Ilie Nicolae

Fostul primar al comunei Cochirleanca Ilie Nicolae – condamnat în anul 2017, de un complet al Tribunalului Buzău, la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, pe termen de supraveghere de 3 ani -, a ajuns în pușcărie în urma deciziei Curții de Apel Ploiești, care a schimbat sentința instanței de fond în 4 ani închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată, în 2015, de Direcţia ­Naţio­nală Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru săvârşirea  infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese şi inducere în eroare a organelor judiciare. În aceeaşi cauză a fost judecată şi soţia fostului primar, Aurica Nicolae, preşedinte al „Asociaţiei Cres­cătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca” – pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene -, dar şi secretarul comunei Cochirleanca, Maria Borcan, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Aurica Nicolae și  Maria Borcan au fost condamnate, fiecare, la câte 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pe termen de încercare de 4 ani.În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în luna aprilie 2013, primarul Ilie Nicolae, beneficiind de ajutorul secretarului Maria Borcan, a încheiat, în mod nelegal şi la un preţ diminuat, un contract de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca”, al cărei preşedin-te este soţia acestuia, Aurica Nicolae. În baza acestui contract de închiriere, precum şi a altor acte false, soţia primarului a depus la APIA Buzău cererea de plată în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă, având ca rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – Centrul Ju-deţean Buzău. Procurorii anticorupţie mai spuneau că, prin încheierea la un preţ diminuat, de către primarul Ilie Nicolae, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localităţii a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul stabilit de Consiliul local prin hotărâre şi suma achitată efectiv de asociaţia respectivă cu titlu de chirie.

După începerea cercetărilor împotriva sa, primarul Ilie Nicolae, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals, cu scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de secretarul Maria Borcan, „de natură de a crea o stare de pericol pentru buna desfăşurare a justiţiei”. Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deţinut de inculpata Aurica Nicolae, asupra unei maşini deţinute de inculpatul Ilie Nicolae şi asupra veniturilor salariale încasate de către inculpaţii Ilie Nicolae şi Maria Borcan, până la concurenţa sumei de 142.623,7 lei, reprezentând prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene (89.346,2 lei) precum şi Primăriei comunei Cochirleanca (53.277,7 lei) dispusă în cursul urmăririi penale.

Petrecere de 8 Martie cu strip-tease, cadou de la primar

În martie 2016, fostul primar al comunei Cochirleanca Ilie Nicolae a ajuns subiect de ştiri în presa naţională după ce a organizat o petrecere cu ocazia Zilei Femeii.

Astfel, circa 450 de doamne şi domnişoare din comuna Cochirleanca au uitat o noapte de griji: s-au aranjat şi şi-au pus cele mai frumoase haine, s-au urcat în autocare şi microbuze şi au mers la Buzău, acolo unde primarul comunei Cochirleaca Ilie Nicolae le-a organizat o petrecere de ziua lor, potrivit România TV. Doamnele din Cochirleanca s-au delectat cu prestaţiile mai multor artişti buzoieni, iar la final au asistat şi la „tradiţionalul” număr de strip-tease masculin.

De notat este faptul că Ilie Nicolae susține că ar fi o victimă a celebrului procuror „Portocală” de la DNA Ploiești, care s-ar fi răzbunat astfel pe fostul primar care ar fi refuzat să îl denunțe pe ex-președintele Consiliului Județean Cristinel Bîgiu, bănuit de intervenții în acordarea unor lucrări de infrastructură din mediul rural către firme „agreate”.

Un comentariu

  1. Mocanu……..esti o rusine………..Mars acasa si stinge lumina……….HUUUUUOOOOOO……………

Articole similare