Sănătate

O nouă investiție pentru Secția ATI a Spitalului Județean

Consiliul Județean a aprobat o investiție semnificativă, de aproximativ 3 milioane de lei, pentru aparatură medicală și instalații de oxigen pentru Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență. Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de COVID-19″, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Proiectul, cu o valoare totală de 10.239.298,47 lei, inclusiv TVA, se desfășoară în două etape. Prima etapă de investiții majore se referă la structurile care utilizează fluide medicale și structurile mari consumatoare de energie electrică, având o finanțare totală de 7.289.175,94 lei. Cu această etapă finalizată, a rămas un rest de 2.950.122,53 lei, care va fi utilizat pentru a doua etapă a proiectului. A doua etapă se va concentra pe modernizarea secției ATI, singura secție care nu a fost finalizată în prima etapă de implementare.

Președintele Consilului Județean, Petre Emanoil Neagu, a subliniat importanța acestei investiții: „Știți că în spitale există nevoie de oxigen în mai multe secții (…) Urmare a pandemiei de COVID-19 s-a luat hotărârea ca SJU să i se modernizeze infrastructura pentru gazele medicale. Este vorba despre un proiect de 10 milioane prin fonduri europene, el a fost într-o primă fază închis, pentru că s-a putut etapiza. Pentru că am încheiat prima fază și nu am cheltuit toți banii, a rămas o resursă de 2 milioane de lei prin care putem să reabilităm infrastructura în ultima secție a SJU care nu era reabilitată, mă refer la ATI. Valoarea este de 2 milioane de lei, cu o cotă de finanțare a CJ de 2 la sută”.

Proiectul vizează instalarea de noi trasee și sisteme de gaze medicale, inclusiv oxigen medical, aer comprimat medical, vacuum medical, și diverse fitinguri și tubulaturi. Aceste modernizări sunt esențiale pentru a asigura un sistem competitiv și eficient în cadrul secțiilor SJU. Prin această inițiativă, Consiliul Județean Buzău își demonstrează angajamentul față de îmbunătățirea infrastructurii medicale și creșterea calității serviciilor oferite pacienților, asigurându-se că spitalul este bine echipat pentru a face față oricăror provocări medicale, inclusiv cele similare pandemiei de COVID-19.

Articole similare