Sport

Mircea Ștefan pleacă de la Metalul

Va fi antrenor principal la Dunărea Călărași

Metalul Buzău s-a despărțit de unul dintre antrenorii pe care i-a avut în ultimii ani și cu care a reușit în această vară să promoveze în premieră în Liga 2. Secundul lui Vali Stan în sezoul anterior, acesta a preferat  să continue în Liga 3, în urma ofertei de a deveni „principal” la clubul din orașul natal, probabil și de suflet, Dunărea Călărași.

Mutarea a fost anunțată chiar de omul de fotbal, pe pagina personală de Facebook, acolo unde mulțumește tuturor celor de la Metalul, dar și suporterilor care au fost alături de echipa buzoiană în anul promovării: „Mulțumesc Metalul Buzău, timp de 2 ani de zile m-am simțit buzoian în #echipabuzoienilor pe lângă realizările sportive, 2 ani la rând am fost împreună campionii seriei a II-a, Liga 3 și am reușit împreună o promovare istorică pentru club, în Liga 2, am cunoscut oameni în Buzău pe care îi respect, pe care îi apreciez și pe care îi iubesc! Jucătorii, staff-ul: nenea Guiu,  Patrick, Fane,  Păun, Horia și nu în ultimul rând Vali Stan, mai mult decât un prieten, mi-au fost familia alb-albastră, multă baftă vă doresc și voi fi mereu suporterul vostru numărul 1!”.

Tehnicianul de 39 de ani a fost deja prezentat de Dunărea Călărași, club în care  mai acum câteva sezoane evolua în Liga I. Ștefan a stat pe banca Metalului de două ori în meciurile de baraj, în două etape în care Vali Stan a fost suspendat, cu ACS Bacău și CSM Focșani. La Călărași, Ștefan va colabora cu Victor Petre (secund), Marius Milea (preparator fizic), Gabriel Popa (antrenor cu portarii) și Cătălin Farin (team manager).

După retragere a fost antrenor la juniorii Dunării, din 2018 până în 2020, iar apoi a condus la „județ” Zarea Cuza Vodă, Dunărea Grădiștea și CSM Fetești, cu aceasta din urmă reușind o promovare în Liga 3, iar din vara anului 2022 a ajuns antrenor secund la Metalul Buzău, în stafful lui Valentin Stan, alături de care, în această vară, a reușit promovarea echipei în Liga 2.

Nu se știe, deocamdată, dacă Metalul va coopta un nou „secund” sau dacă acest post va fi ocupat de unul dintre membrii actuali ai staff-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare