Politic

Mihai Moraru, președintele PLUS Buzău: „Cred în membrii PLUS și USR. Cred în principii și în integritate”

Stimate Domnule Călin Bostan, în urma articolului publicat de dumneavoastră în cotidianul OPINIA, dar și în urma reacției transmise de Domnul Valeriu Mocanu, președintele USR Buzău, având în vedere că ambele articole au făcut referire la PLUS Buzău și la Alianța USR-PLUS, vă rog ne acodati dreptul de a publica următorul mesaj.

PLUS Buzău a fost și va rămâne preocupat de respectarea principiilor de eligibilitate, integritate dar și profesionale, pentru a propune, ca partid și ca Alianță, cei mai buni candidați. Anul trecut anunțam „Proiectul PLUS pentru Buzau”, priorități de dezvoltare, principii administrative și soluții propuse. Credem că cetățenii din Județul Buzău au nevoie de o ofertă electorală corectă, în care soluțiile cu aplicabilitate imediată să fie punctul central. Credem că cetățenii care ne-au acordat încrederea în anul 2019 așteaptă de la Alianța USR-PLUS candidați și programe concrete, într-un județ condus timp de 30 de ani de PSD, într-un județ rămas în urmă, ca dezvoltare, dar fruntaș la nerealizări.

De aceea ne dorim cei mai buni candidați, indiferent de partidul din care fac parte, pentru că în curând, cele două partide, USR și PLUS, care au format Alianța 2020 până acum, vor fuziona și vor deveni un singur partid, pentru că asta își doresc votanții noștri. Suntem a treia forță politică din România, însă prima opțiune pentru dezvoltare. Iar această încredere ne-a fost acordată tocmai pentru că am respectat promisiunile făcute, pentru că am promovat oameni competenți, în mod transparent.

PLUS Buzău a anunțat încă din luna februarie, împreună cu USR Buzău, încheierea unui protocol local, dar și candidatura USR la CJ Buzău și PLUS la Primăria Mun Buzău (subl.n.). Acestea au fost prezentate într-o conferința de presă, la care a fost invitată și redacția OPINIA. Am fost printre primele filiale din țară care anunțau un acord pentru alegerile locale. Noi, PLUS Buzău, respectăm în continuare protocolul și decizia anunțată în luna februarie. Am fost și suntem în continuare deschiși oricărei propuneri din partea partenerilor, dar și din partea cetățenilor. Rămânem însă cu același obiectiv: de a nominaliza candidați comuni integri, capabili și eligibili principiilor PLUS și ale Alianței. După 30 de ani de democrație, credem cu tărie ca avem această responsabilitate, indiferent de piesajul politic.

Aveți însă dreptate, încă nu este un acord final (subl. n.), însă am încrederea că el va deveni în scurt timp.

Nu credem însă în întârzieri nejustificate în activitate, fie că ele se regăsesc în administrația locală, fie în viața politică. Nu credem în incompetență, în ipocrizie sau în iresponsabilitate – acestea caracterizând, din păcate, o prea mare parte a clasei politice de până azi.

PLUS Buzău nu a avut scandaluri interne, nu a avut membri suspectați de activități imorale sau ilegale. PLUS Buzău este format din oameni care au muncit în campaniile electorale din 2019, după programul de muncă, în week-end, în condiții nu tocmai ușoare, dar motivați de Proiectul România. Candidații propuși de PLUS Buzău sunt oameni care și-au construit cariere solide, reprezentativi pentru comunitate, oameni care au fost desemnați după evaluări publice și votați de toți membrii, în mod transparent. Și credem în membrii PLUS și USR Buzău.

Ne dorim oameni capabili, care să aducă acea schimbare pe care toți o dorim, nu oameni care aleargă după o funcție, doar pentru a obține beneficii. Ne dorim și avem transparență decizională, atât internă cât și în afara partidului. Ne dorim parteneriate solide, în care promisiunile sunt respectate, nu discuții intenționat alterate sau cuvinte goale.

Îi respectăm pe toți buzoienii, indiferent de opțiunea politică. Și ne dorim ca împreună să reușim să construim o comunitate puternică: cea a Județului Buzău.

Îi respect pe toți membrii PLUS și USR, pentru efortul extraordinar depus în ultimii ani, cu resurse puține, pentru încrederea acordată și pentru buna colaborare avuta până acum. Și împreună, vom construi un nou partid, singura opțiune politică pentru dezvoltarea României.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker