Cultură

Micuța interpretă râmniceană  Maria Ilie, primul concert în aer liber la o activitate de voluntariat

Maria Ilie, micuța artistă de nouă ani din Râmnicu Sărat, cu zeci de premii și trofee, a dat primul „concert” în aer liber, în Parcul Tineretului, sâmbătă, 31 august, când Asociația „Îmbunătățirea Vieții”  a desfășurat o activitate denumită „Terapia prin sport în natură”. Alături de ea s-a aflat tatăl, Gabriel Ilie, care a participat, de asemenea, la acti­vitate, interpretând câteva melodii la chitară și voce. Maria a interpretat trei melodii dragi ei, „Poarta către vis”,  „Bun rămas”  și „Voi zbura până la stele”, compoziția lui Cristian Faur scrisă special pentru ea.

Reamintim că Maria are 13 trofee, nouă premii locul I, trei premii locul II, trei premii III, două mențiuni și alte două premii speciale. A câștigat, la numai cinci ani, concursul „Mihaela Run­ceanu” și trofeul „Golden Music Fest”. Ea a mai obținut locul I și trofeul concursului „Lumini sonore by Ozana Barabancea”, unde profesorii Cristi Faur și Ozana Barabancea au fost cei care au jurizat. În 2021, Maria a obținut câteva premii importante, printre care se află și premiul I al concursului online „Mi­nimegastar 2021”, sec­țiu­nea interpretare.

Maria a fost cooptată în această activitate de ­vo­luntariat de mama sa, Gabriela Ilie, care este președintele Asociației „IMA Evolutiv” și care s-a alăturat inițiativei lansate de Asociația „Îmbunătă­țirea vieții”. „Maria a fost invitată să participe și să asigure partea de interacțiune în zona muzicală. A fost frumos, interactiv, inedit și pentru Maria, să cânte în parc, dar i-a plăcut și s-a distrat”, spune tatăl Mariei.

Proiectul sub care s-a desfășurat activitatea s-a numit „Dezvoltarea competențelor comunicative și organizatorice, perspective de integrare socioculturală ” și este coordonat decadrele didactice Cristina Florentina Tănăsescu, de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Nehoiu și de Ionela Voicu, inspector școlar, ISJ Buzău.

La activitate au parti­cipat în jur de 45 de persoane și au fost implicate mai multe organizații neguvernamentale și cadre didactice. Pe lângă atmosfera de bună dispoziție creată prin muzică, în parc s-au derulat mai multe activități la care au participat și copii cu dizabilități: tras cu arcul, exerciții de sport în aer liber. La activitate au fost prezenți și polițiști din cadrul IPJ. Astfel, pe lângă Asociația„ IMA Evolutiv”, la „Terapia prin sport în natură” s-au alăturat și alte  organizații, precum Asch­fr, filiala Buzău, Asociația Master Peace din Ploiești, Kara Dog Search & Rescue, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu, precum și Direcția de Asistență Socială Buzău. Sponsorii acestei activități au fost Farmacia „Maxifarma”, Decathlon și Grup Agrocom Buzău.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker