Sport

Metalul U19, la turneul final! Ultimul act, la Buzău

Parcurs perfect şi performanţă istorică pentru echipa U19 a Metalului, campioană judeţeană la această categorie de vârstă. Tinerii fotbalişti conduşi de George Niţă s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional, după ce au câştigat, cu punctaj maxim, etapa semifinală, Zona 4, organizată la Buzău, la sfârşitul săptămânii trecute.

Cu victorii pe linie, 6-1 cu Viitorul Întorsura Buzăului, 1-0 cu Inter Dorohoi, 2-0 cu Sportul Chiscani şi 7-2 cu CSS Oneşti, Metalul s-a calificat în ultimul act, pe care îl şi va găzdui, în perioada 27-30 iunie. Alături de echipa buzoiană, pentru titlul naţional se vor mai bate câştigătoarele celorlalte trei turnee semifinale: Viitorul Vetiş (Satu Mare) – zona 1, Viitorul Măceşu de Sus (Dolj) – zona 2 şi CSM Alexandria (Teleorman) – zona 3.

Pentru calificarea la turneul final se luptă şi Metalul U17, care participă în aceste zile la turneul semifinal, Zona 3, de la Constanţa. După ce vor fi jucat aseară, după închiderea ediţiei, primul meci, împotriva gazdelor de la CFR, buzoienii le mai întâlnesc pe Viitorul Colceag (Prahova), azi, de la ora 18.00 şi pe Juniorul 2014 Bucureşti, mâine, de la ora 16.00. Prima clasată se califică la turneul final, care va fi organizat, de asemenea, tot la Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker