Economic

Meșterii sibieni au ajuns și în Buzău cu celebrele șeminee premium de la Pefoc

Tot mai mulți români s-au predat farmecului și bucuriei pe care o poate oferi căldura, sunetul lemnelor care trosnesc în mijlocul nopților răcoroase sau atmosferei deosebite, create în jurul unui semineu pe lemne. Designul fermecător, randamentul recunoscut al căldurii pe lemne și nu în ultimul rând, satisfacția unui client mulțumit sunt posibile doar dacă se apelează la experiența unei echipe profesioniste pentru care, montajul de șeminee, nu mai are nici un fel de secrete!

Meșterii sibieni de la PEFOC se mândresc cu peste 20 de ani de expertiză în tot ceea ce înseamnă comercializarea și montajul profesional al soluțiilor termice alternative, iar acum au ajuns și la clienții din Buzău. Un specialist în adevăratul sens al cuvântului, va veghea în permanență la respectarea normelor de rezistență, astfel încât, familia ta să se poată bucura de caldura focului pe lemne în condiții ideale de siguranță și confort.

Construcția corectă a unui șemineu, fie că vorbim despre unul pe lemne sau un șemineu pe gaz, presupune respectarea unui proces complex de la început, până la sfârșit, care va trebui să țină cont de preferințele clientului, dar și de o altă serie de factori tehnici și de design. Un meseriaș va stabili alături de dumneavoastră, zona unde va urma să fie amplasat dispozitivul termic (șemineu sau soba tip semineu) în funcție de poziția coșului de fum, grinzi, pereții locuinței, fără să omită și dimensiunile spațiului relevant pentru capacitatea de încălzire și selectarea modelului de șemineu potrivit pentru locul unde va urma instalarea.

Alegerea focarului perfect pentru client, revine în totalitate meseriașului care va oferi îndrumare și sfaturi utile pe întreaga durată a procesului: începând de la faza de proiectare, construcția propriu-zisă și până la finisaj. Tot acesta, va fi responsabil cu calculele necesare determinării puterii calorice, cu schițarea primei imagini al întregului proiect, conturarea ideilor ce urmează să fie materializate în funcție de preferințele și stilul abordat de client, dar și de stabilirea bugetului alocat pentru materiale.

Importanța alegerii unui profesionist își va face cu adevărat simțită prezența, în etapa de realizare și execuție a proiectului. Indiferent dacă vorbim despre un șemineu cu dimensiuni ample sau o sobă pe lemne micuță și cochetă, un meseriaș va supraveghea cu atenție fiecare detaliu astfel încât acesta să fie clădit cu grijă, mai ales într-o fază atât de importantă cum este cea de semi-finisaj.

Pe lângă respectarea design-ului agreat de tine, un meseriaș profesionist va ține cont și de respectarea cu strictețe a standardelor europene în materie de calitate și tipul materialelor care trebuie selectate încât să reducă pe cât posibil impactul asupra mediului înconjurător, fără să se facă însă, rabat de la fiabilitatea și siguranța lucrării.

Dacă rezultatul final este identic cu ceea ce ți-ai dorit inițial și respectă cu strictețe specificațiile de funcționare, atunci se poate spune că proiectul este unul reușit, bucurându-te la maximum de beneficiile unei investiții pe viață.

Așadar, dacă ești în căutarea unei soluții termice care să-ți ofere un plus de siguranță, fiabilitate și confort la cele mai ridicate standarde de performanță, vă invităm pe site-ul www.pefoc.ro. Pe lângă șemineele clasice pe lemne, pe gaz sau peleți, în oferta meșterilor sibieni veți găsi și o mulțime de alte soluții termice alternative sau pentru decor, precum modelele premium de seminee decorative electrice sau pe bază de bioethanol.

Tot aici veți avea posibilitatea să intrați în legătură directă cu unii dintre cei mai buni meseriași din industria construcțiilor de șeminee, care vă vor ajuta să transformați în realitate, visul de a deține un șemineu aspectuos, dar și sigur, în confortul propriului cămin.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker