Medicul pensionar râmnicean care a ales să lupte singură cu coronavirusul, când colega mai tânără a dat bir cu fugiții

Buzoienii, și în mod expres râmnicenii, au parte în aceste zile de exemplul unui model uman demn de urmat în orice vreme și în orice vremuri. Georgeta Negoiaș este unul dintre medicii dedicați profesiei, care luptă pentru binele semenilor până la capăt.

Pentru medicina vea­cului pe care îl trăim, așteptările noastre sunt foarte mari, dar de multe ori uităm că medicii sunt și ei oameni. Numai că unii dintre ei au puterea să dovedească, cu voia sau fără voia lor, că sunt un fel de “deget al lui Dumnezeu” pentru muritorii de rând. Altfel cum să cataloghezi gestul unui om care a luptat cu bolile o viață întreagă, iar acum când ar fi putut să se retragă simplu la pensie, așa cum s-a întâmplat în zilele din urmă  cu multe cadre medicale mai tinere, care și-au dat demisia, iar altele s-au pensionat anticipat,  să se angajeze cu și mai multă forță în lupta pentru salvarea semenilor, pentru că, așa cum ne-a mărturisit, în decursul carierei profesionale niciodată nu a fost mai greu decât acum. Acum, a rămas, se pare, ultima redută în fața bolii în spitalul râmnicean, colega sa mai tânără refuzând să se prezinte la spital, abandonând munca fără nicio explicație, iar în situația de abandon aflându-se mai mulți confrați mai tineri din țară, care s-au retras cu resemnare din fața furtunii; în această situație grea, medicul infecționist Georgeta Negoiaș, căci despre acest minunat om este vorba, rămâne pe baricade, iar luni, 6 aprilie, a avut parte și de primul caz, deci prima luptă față în față cu perfidul virus ucigaș. Fiind de loc din Râmnicu Sărat, la Spitalul Municipal s-a simțit totdeauna acasă, și deci întotdeauna aproape de colegi, dar și de pacienții râmniceni.

Este un model uman, un model profesional și un model de caracter, motiv pentru care am invitat-o să vorbească în exclusivitate pentru OPINIA, des­pre ce înseamnă cariera profesională a unui medic infecționist, despre alege­rea domniei-sale de a fi alături de râmniceni și, nu în ultimul rând, am invita­t-o să explice oamenilor cât de dificil este să îți faci această meserie în astfel de situații fără precedent. Domnia-sa adresează cu această ocazie și un apel către buzoieni: „Stați acasă”!

Reporter: Ce v-a determinat să rămâneți în activitate și după vârsta de pensionare?

Medic Georgeta Negoiaș: Știu că puteam să mă pensionez, dar eu nu mă dau în lături de la a face bine. Nu puteam să pă­răsesc nici personalul și nici pacienții.

Reporter: De câți ani desfășurați activitate în Râmnicu Sărat?

Medic Georgeta Negoiaș: Dacă am terminat facultatea de medicină în anul 1979, socotiți și dumneavoastră câți ani sunt. Am lucrat un singur an în București, în perioada rezidențiatului, și doi ani în Buzău; în rest, toată acti­vi­tatea am desfășurat-o la Râmnic.

Reporter: V-ați mai confruntat cu astfel de situații dificile în cariera dumneavoastră de medic infecționist?

Medic Georgeta Negoiaș: Nu. Am mai avut epidemii de gripă, dar nu ca acum, când gradul de contagiozitate este foarte mare.

Reporter: Pe dumnea­voastră nu vă încearcă un sentiment de frică? Cum depășiți această stare?

Medic Georgeta Negoiaș:  Dacă nu ai frică, nu ești om. Pe orice om îl încearcă acest sentiment, dar trebuie să ne facem datoria dacă am ales această profesie.

Reporter: Care este mesajul dumneavoastră pentru buzoieni?

Medic Georgeta Negoiaș: Să stea acasă! Stând acasă ne protejează și pe noi și nu o să avem un val de pacienți cărora este posibil să nu le putem face față. Eu sunt singură. Ni s-a promis, când spitalul a devenit Covid, că: nu o să ducem lipsă de nimic”, inclusiv de medici.

Reporter: Dacă ar veni un coleg infecționist acum, probabil că ar fi angajat pe loc și nu ar mai fi necesare toate procedurile, având în vedere situația dată?

Medic Georgeta Negoiaș: Nu se mai procedează cum era în vremea noastră. Aveai postul la Râmnicu Sărat și te duceai acolo. Erai obligat; acum, nu. Acum am avut colegi care trebuiau să vină la Râmnicu Sărat; au fost plătiți de spitalul nostru în perioada rezidențiatului și au preferat să meargă în altă parte. Nu îmi explic.

Trebuiau să vină două colege, în afară de ultima colegă, de 33 de ani, care a venit și… s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu comentez.

Reporter: Și până la urmă tot singură ați rămas.

Medic Georgeta Negoiaș:  Da. Am rămas singură și am vrut să mai am pe cineva pe care să-l formez, cât de cât. În meseria noastră contează foarte mult și experiența, nu numai teoria.

Reporter: Câți ani de practică i-ar trebui unui medic tânăr infecționist ca să poată stăpâni mai bine profesia?

Medic Georgeta Negoiaș: În jur de cinci ani, pentru că după cinci ani de specialitate poți să-ți dai examenul de primariat.