Cultură

Medalion literar – Șlefuitorii de cuvinte – Florina ZAHARIA

Florina Zaharia este una dintre cele mai interesante poete ale tinerei generații, o poetă atipică, originală, dar deosebit de valoroasă. Și veți descoperi de ce. Ea s-a născut la data de 2 decembrie 1975 în Galați. După ce a urmat cursurile școlilor obligatorii a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos”, secția română-engleză. Are și un master în „Teoria și practica textului”.

A debutat destul de timpuriu, cu volumul de versuri „goală pe străzi”, în anul 1998, la prestigioasa editură Eminescu, volum ce a fost premiat, pentru debut, de Uniunea Scriitorilor, Filiala Iași. „Se autoporeclește, căci îi plac chițibușurile lingvistice, «Zaharina», poate pentru că ingredientul nu face rău nici oamenilor grași sau dulci”, spune Victor Cilincă. După ce a umblat „goală pe străzi” a mai publicat volume în aceeași notă inconfunda­bilă, precum: „Possssssster” (1999), „Alexandru (manuscris de mângâiat)”, Ed. Cartea Românească, 2001, „Nueuflorina (jurnalul lui)”, 2004, „Așteptarea fără brațe” (2007), „eua” (2011) ș.a. A mai participat la publicarea unor cărți experiment, la Mogo­șoaia, împreună cu pictorul bucureștean Francisc Chiuariu, precum „cartea interioară”, „cartea trupului” și „cartea pietrei”, toate în anul 2009. Este prezentă și în câteva antologii, atât ro­mânești, cât și străine (în engleză, franceză ș.a.). Este o prezență constantă și de substanță în revitele literare prestigioase, cum ar fi: „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Convorbiri lite­rare”, „Ateneu”, „Bucovina literară”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Vatra”, „Porto-Franco”, „Tomis”, „Poezia”, „Contrapunct”, „Familia”, „Tribuna” etc.

Este deținătoarea a peste 35 de premii la concursurile literare la care a participat, iar din anul 2000 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. De câțiva ani este redactor-șef al revistei lite­rare „Dunărea de Jos”, revistă în care mulți scriitori buzoieni au publicat, și un excelent organizator de evenimente culturale.

Scriitoarea Livia Ciupercă scrie și publică un amplu material despre volumele poetei de la Dunăre, con­chizând: „Florina se dorește și rămâne o floare inimitabilă. Și-i reușește: «am înnodat  bătăile inimii/ mă-ntorc, în sfârșit, în fetița inimii mele care dormea și visa somnul…»”, nu înainte de a cita scurte păreri ale unor importanți critici. Astfel, Laurențiu Ulici spune că poezia Florinei Zaharia „frapează”, iar Gellu Dorian e de părere că „depășește îndrăzneț bariera poetică”.

Din punctul meu de vedere, din ceea ce am reușit să citesc și să deslușesc din cărțile sale, Florina Zaharia, ca exponentă a generației nouăzeci, își caută un drum, cutez să-l afirm, între textualism și clasicism. Dincolo de titlurile cărților sale, șocante la o primă vedere, găsim în  versurile sale o „adevărată frenezie, o agitație benefică”, așa cum, pe bună dreptate, a remarcat Horia Gârbea. Eu mai cred că, după perioada experimentală, vom asista la o sedi­mentare a rosturilor poeziei sale pentru că Florina Zaharia este inepuizabilă. Eu abia aștept marea ei poezie pe care, sunt sigur, că ne-o va oferi.

 

lecția de seară

să-ți explic: noaptea sparg zidul

de lîngă tine scot de-acolo mîna

și mă gîdil în poezie

tu faci așa: îmi măsori culoarea de umeri

străduțele manșetuțele șosetuțele

zîmbești din zid îmi dai lecții cum

să mă port cu gura ta pe dinăuntru

ba mai pui și peste versuri un pulover

cîrlionțat iar la sfîrșit mă înrămezi

într-un colț de îngeri

 

(groapa gropară)

se făcea că în urma ei creșteau gropi

o groapă i-a crescut chiar de la mînă

dusă-ntre pulpe cînd a simțit în degete

un kil de culori făcute lună pentru ea

se făcea că intră în ea o groapă iar ea

își face loc cu coatele pe buzele gropii

***

eram pe stradă

și m-a ajuns, din urmă, parfumul tău

am întors capul, și el s-a întors din drum,

s-a apropiat de mine și m-a atins pe față,

pe stradă nu mai erau decât castanii înfloriți,

și eu, cu geanta mea pentru cumpărături.

îmi plac străzile mici, de cartier,

aproape de înserat,

îmi plac pentru că atunci când sunt pustii,

se uită direct în ochii mei și

nici nu știu cu cine mă pot întâlni.

 

 possssssster

mă desfac:

un metrușaișpatrupoem rochiadicționar coapsecufiling

patruzecișidouă kilograme de parfum cu tot cu bikini

un pântecvăgăună în care poți să scrii maxim două cărți

o mână albastră un manuscris de mângâiat

cubulețe piramide din alți poeți

îndes în poster totul

locurile îmi creșteau sâni și poeme

unghiileursulețiifotografiile

locul din perete și cuiul

mă înșiruiiiii ii ii

așa sunt

nespus de lungă

mă crăp

puștii îmi dezlipesc de pe sâni abțibilduri.

 

     (patul otrăvit)

ceea ce scriu acum îți infectează gura puțin cîte puțin

întunericul a scăpat din pansamente și s-a așternut la

taclale în mijlocul meu am tăiat cu buza de jos

patul otrăvit de un bărbat viu.

 

Articole similare