Declarat de foarte mulți specialiști drept liderul generației 2000 din literatura română, poetul și traducătorul Claudiu Komartin s-a născut la București la data de 7 august 1983. După ce a urmat cursurile obligatorii pentru educația lui, s-a înscris și a fost studentul Facultății de Limbi Străine a Universității București, cursuri pe care le-a abandonat pentru a se dedica literaturii. A fost un gest pe care mulți nu au putut să-l înțeleagă. Într-un interviu pe care i l-a luat Cristian Teodorescu și publicat în „Cațavencii”, poetul lămurește acest aspect: „Aici sunt mai multe variante de răspuns, între care oscilez – și fiecare conține adevărul său. În primul rând, eram foarte nerăbdător, simțeam că am de făcut lucruri pe care ritmurile, blazarea și – hai să spunem deschis – solipsismul vieții universitare nu mi le statisfăceau. Apoi, de ce să nu recunosc, a fost și o formă de rebeliune, firească probabil la vârsta aceea. Eu trebuia să umblu, să citesc cărțile care să mă formeze, să scriu și să traduc, iar în spațiul facultății nu era loc de așa ceva. Mă frustrează și acum răspunsul senin al profesorilor de la Litere și Limbi Străine – noi aici nu pregătim scriitori, ci profesori. Iar eu îmi găseam dascălii exemplari în alte părți decât la catedră – întâlnirea unor oameni și scriitori ca Mariana Marin sau Mircea Ivănescu a contat enorm”.
Claudiu Komartin a debutat publicistic în anul 2002, iar editorial un an mai târziu, cu volumul de versuri „Păpușarul și alte insomnii”. Au urmat volumele, toate de poezie, „Circul domestic” (2005), „Un anotimp în Berceni” (2009), „Hemoragia soarelui” (2009), „Cobalt” (2013), „Maeștrii unei arte muribunde” (2017) și „Autoportret în flamă de sudură” (2021). O parte din volumele sale au apărut traduse la edituri din Viena, Belgrad, Istanbul și Sofia. A tradus și publicat 11 cărți aparținând, printre alții, autorilor Philippe Claudel, Tahar Ben Jelluon, Kurt Vonnegut, Ivan Hristov și Mario Benedetti. A mai editat și îngrijit apariția unui număr de șase antologii.
Volumul „Păpușarul și alte insomnii’’ a primit trei premii pentru debut: Premiul național „Mihai Eminescu”, Premiul „Iustin Panța” și Premiul revistei „România literară”. A mai primit și altele, cel mai important fiind Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pe anul 2005.
În afara volumelor publicate, Claudiu Komartin este o prezență constantă în reviste precum „Vatra”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Adevărul literar și artistic”, „Steaua”, „Tomis” și multe altele.
În plan profesional Claudiu Komartin este redactor-șef al revistei ,,Poesis internațional’’ și al Casei de Editură „Max Blecher”. De-a lungul timpului s-a mai implicat și în alte proiecte. Astfel, împreună cu Mitoș Micleușanu, Răzvan Țupa și Adina Zorzini, a scris textele care au stat la baza piesei „Deformații”, ce a fost pusă în scenă la Teatrul de Luni de la Green Hours București, în anul 2008. În anul 2010 a scris scenariul „Trișez cu viața” în urma experienței de trei zile din Penitenciarul Bistrița, cu persoane lipsite de libertate.
Am mai constatat, surprinzător, că are o părere destul de bună, în comparație cu unii colegi de generație, despre poeții din leaturile mai vechi, scriind despre aceștia cu admirație, acolo unde este cazul, scoțând în evidență aspectele pozitive din creația lor. Citindu-i poeziile, nu ai cum să nu fii de acord cu cei care îl caracterizează la superlativ. Același Cristian Teodorescu îi face un portret foarte exact: „Cel mai important poet apărut la noi după anul 2000. Ultratalentat, uluitor de inteligent și cu o etică sinucigaș de netranzacționistă, Claudiu Komartin își merită cu prisosință reputația. Și premiile. A abandonat facultatea fiindcă și-a găsit dascăli în altă parte. Democrat convins. Are cultul prieteniei și, de fapt, nu vrea imposibilul – doar că normalitatea la care visează ar lăsa în aer cohortele de lichele, de impostori și de răpciugi care poluează tot ce ne înconjoară”.
Ca să-i întregim portretul, citez o declarație a sa despre societatea actuală: „Lichelismul ăsta românesc e tot ce am vrut mai abitir să ocolesc, indiferent de greutățile cu care a trebuit și trebuie să mă confrunt”. Din cele prezentate rezultă că este, nu numai un poet foarte talentat, ci și un om demn, curajos. Doar pentru aceste lucruri trebuie prețuit și respectat. Ceea ce fac.
Încercăm să convingem nebunia
Creierul meu dă cu mine de toți pereții,
creierul tău e un marțian rătăcit
care caută în pilaf sensul vieții.
Tu, la o adică, ai putea veni mai aproape,
te-ai putea muta cu mine aici, între ape.
Arterele noastre vor depăși repede tracul –
curând, ne vom râcâi împreună
disperarea cu șpaclul.
Încercăm să convingem nebunia
să respecte un ritm cunoscut.
într-o zi, lumea asta o să ne coasă gurile
cu catgut.
Vreau să te cred când spui
că va veni cineva
cu un zâmbet perfect
și cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristețe
seara către abator.
interiorul ploii
durerea nu își arată vârsta
deși saturn e o destinație îndepărtată
sau doar o stare de spirit
a pictorilor nevrotici
în interiorul ploii izbește o inimă
din care nu poți rupe cu dinții
printre pietre și flori
învățate cu puțină ticăloșie.
Poem de dragoste
Toate lucrurile care îmi fărâmițează inima
sunt pe această tavă
toate lucrurile care îmi descheie sângele
sunt pe această tavă
statueta de lut, ghicitorile și floarea-necaților
sunt pe această tavă
Un om în putere împinge de pe un zid
o seringă imensă
Altul (un aristocrat) jumulește o pasăre
Toate lucrurile care ne-au făcut să dârdâim în tăcere
jucăriile exterminatoare
bucuria clinică a unui înger toxicoman
mâinile mele verzi, neîndemânatice
sunt pe această tavă
Alege
