Pentru mine, o importantă întâlnire literară a avut loc atunci când, acum vreo trei ani, un grup de literaţi buzoieni au avut-o ca invitată specială pe scriitoarea din Ploieşti Camelia Iuliana Radu, în cadrul unui proiect al revistei „Spaţii culturale”, de a lua „pulsul” unor autori din vecinătatea judeţului Buzău. Aveam să aflu şi să cunosc lucruri interesante din biografia şi activitatea unei poete, atât pe plan literar cât şi civic, pe care nu le cunoşti din fotoliul de acasă accesând internetul, acest rău necesar al epocii moderne.
Camelia Iuliana Radu, poetă, prozatoare, graficiană şi eseistă, s-a născut la data de 29 iulie 1959, în municipiul Slatina din judeţul Olt. De la vârsta de 10 ani apare cu o poezie într-o antologie naţională („Crisalide”, 1969) la Editura „Ion Creangă”. După ce se mută în Brăila cu familia, are apariţii cu versuri în diverse antologii brăilene („Licăriri la Dunăre”, 1969, „Zbor alb”, 1974) şi naţionale („Copii poeţi”, 1968). Devine, la o vârstă fragedă, membră a Cenaclului literar „Panait Istrati” de la Clubul Tineretului Brăila, iar la puţin timp înfiinţează şi conduce Cenaclul literar de avangardă „Atelier XX”.
A fost şi reporter pentru copii şi tineret al Televiziunii Române, în perioada 1969–1982. Din anul 1990 locuieşte în Ploieşti, unde a fost jurnalist şi redactor cultural la ziarele „Jurnalul de Prahova”, „Telegraful de Prahova” şi la alte publicaţii.
După obişnuitele studii obligatorii este licenţiată în psihologie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. A publicat destul de des, mai ales poezie, în revistele Plumb, Discobolul, Caiete silvane, Oglinda literară, Marmaţia literară, Vatra veche, Portal Măiastra, Revista Nouă, Urmuz, Algoritm literar, Spaţii culturale, Sintagme literare ş.a.
A debutat în volum în anul 2001 cu „Pasărea singuratică” (proză scurtă). Au urmat alte şi alte volume de proză, eseuri, legende şi poezie. Primul volum de versuri publicat este „Caiet pentru citire” apărut în anul 2002. De atunci, principala preocupare a Cameliei Iuliana Radu, în domeniul literar, a fost poezia. Este primul poet străin care a scris şi publicat o carte de poezie inspirată în totalitate din lumea arabă a Sultanatului Oman. Cartea, intitulată simplu „Oman”, a apărut în anul 2012 în ediţie bilingvă româno-engleză cu un cuvânt înainte semnat de Mohammed Al Wadhahi, preşedintele Asociaţiei de Prietenie dintre Oman şi România. Însă volumul care a zguduit puţin mai mult autorităţile locale din Ploieşti şi cele centrale este „Toluen”, apărut în anul 2020. Este un volum-manifest care se ridică împotriva poluării municipiului de pe râul Prahova, şi nu numai.
Scrierile sale au fost distinse cu numeroase premii. Amintesc aici doar pe cel primit pentru poezie la Festivalul „Toamna bacoviană”, în anul 2014. În anul 2017 a fost primită în Uniunea Scriitorilor, activând în Filiala Bacău. Despre cărţile sale au scris Traian T. Coşovei, Dan Perşa, Angela Mamier Nache, Daniel Cristea-Enache, Dan Gulea, Felix Nicolau, Ioan Es. Pop, Alex Ştefănescu. Aşa cum am amintit, Mohammed Al Wadhahi are numai cuvinte de mare simţire la adresa cărţii Cameliei Iuliana Radu: „Sentimente stranii şi imagini strălucitoare mă pătrund când îi citesc poeziile şi învăţ despre ţara mea ca şi cum nu aş fi omanez (…) Lacrimi blânde şi bucurie îmi umplu inima când îi citesc poeziile şi îmi văd ţara pentru prima data, prin ochii altcuiva, ca şi cum aş fi fost orb înainte (…) Sunt plin de recunoştinţă pentru că o persoană atât de îndepărtată de Oman, atât de diferită prin cultură şi religie, atât de îndrăgostită de moştenirea şi pământurile acestea mă face să mă îndrăgostesc la rândul meu din nou de ţara mea”. Excelent. O lecţie de înalt patriotism. Se regăsesc asemenea declaraţii ale unor „autori români contemporani” despre ţara noastră? La cei mai mulţi, nu. Dimpotrivă.
Concluzionând, putem afirma că în Camelia Iuliana Radu întâlnim un scriitor viguros, un autor care spune răspicat ceea ce crede că nu este în regulă în ţara noastră, în toate domeniile de activitate, folosind mijloacele poeziei. Versurile selectate fac parte din volumele „Toluen” şi „Oman”.
business plan
nu au venit să ne elibereze călare pe tancuri
nu au dat iama în pivniţele cu vin
femeile nu s-au ascuns în grădini de frica lor
au venit călare pe un petrolier sulfuros
armă chimică la ploieşti
se simt bine
sunt graşi
sunt frumoşi
mănâncă din moldova de multe generaţii
şi au
cuiul morţii înfipt pe hartă
aici
la ploieşti
industrial
trupul meu tot mai negru
vinovat
îşi apleacă umerii
sub privirile reproşului zilnic
sunt
un locatar speriat
laş
trădătorul care a lăsat
uşa plămânilor deschisă
din oglinda înnegrită
un străin de fum mă priveşte
cu secera în mână
ciocanul la căpătâiul morţilor
şoptindu-mi pe silabe
eu-nu-am-ne-vo-ie-de-a-er
când plouă
aerul îi urcă
fibră cu fibră
pe toţi angajaţii rafinăriilor
în cimitirul bolovani
celulă cu celulă urcă în aburul serii
trupuri mâhnite
într-un tren transparent
navetiştii de la scăieni
obosiţi
se aşează cuminţi în sicriile albe
purtate pe umeri
de nouri înalţi
întregiţi între giulgiuri
contaminare
cerul ne intră în plămâni ca o schijă
un cer nou
abrutizat
călcat în picioare
de copilăria acestui mileniu
ţinuţi în lesă de fumul cancerigen
pe care stele rafinate strălucesc în dansul iadului
abia mai putem ridica privirea
spre pământul de deasupra
înscris în certificatul de naştere
Oman
Mă înfăşor în mătasea fiecărei zile
până voi deveni sâmbure
timpului tău.
Te adun fir cu fir
zvon
clipire
lacrimă
aştept devenirea,
amăruie cântare
între buzele nopţii.
Când braţele drumului
mă vor strânge
să îmi rupă trupul,
voi încolţi umbrind viitorul
cu cerul tău.
Terasă în Azayba
Pe terasa albă
cerul cerne
cercei de safir.
Din cuiburile minaretelor
vibraţii adânci
îmbălsămează zarea.
Nimb alb
oraşul călătoreşte
prin deşert –
corabie
de rugăciuni.
