Sport

Medalii la gimnastică și atletism, calificări la volei și baschet pentru sportivii de la CSS Buzău

Rezultate remarcabile obținute în ultima perioadă de sportivii Clubului Spor­tiv Școlar la competițiile la care au participat. Astfel, CSS Buzău și-a îmbogățit palmaresul cu un titlu național cucerit la aruncarea greutății de Mario Tudorache, sportiv pregătit de Petrică Păun, în cadrul Campionatului Național de sală pentru copii de la București. De asemenea, performanțe deosebite au venit și de la secția de gimnastică. Radu Rîpeanu, elevul Tincuței Zăinescu, a cuce­rit medalia de argint la sol și pe cea de bronz la sărituri în cadrul Campionatului Național de juniori de la Reșița.

Vești bune au fost și de la volei, unde echipa de juniori II, pregătită de Cornel Țiboacă, s-a calificat la turneul semifinal. Tot în penultimul act a ajuns și cea de speranțe feminin, condusă de profesoarele Daniela Dobrin și Alina Bălan, în timp ce cea de minivolei păstrează șanse mari de calificare în penultima fază a campionatului. Nu în ultimul rând, echipele de baschet U18 și U15, antrenori Ciprian Borcilă și George Sarivan, au încheiat campionatele în fazele semifinale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker