Mărturii externe despre Buzău (I)

Istoria se bazează pe numeroase și felurite izvoare: arheologice, do­cumentare, narative, etnografice, epigrafice etc. Printre acestea mențio­năm și memoriile sau scrisorile străinilor care au trăit o vreme în țara noastră sau doar au călătorit pe aceste meleaguri îndeplinind misiuni diplomatice, militare, ori ocupându-se cu nego­țul. Aceste informații, deși subiective, desigur, sunt interesante pentru multitudinea aspectelor relatate și, coroborate cu documentele oficiale, dau la lumină o parte a adevărului istoric.

Și despre Buzău s-a scris în decursul vremii, deși poate nu atât cât și cum merita, fiind  vorba de cronici ale timpului, de documente ale domnilor sau boierilor, de diverse acte cu referiri la proprietăți și comerț etc., dar există destul de multe și interesante mărturii externe care completează ceea ce știm până acum ­des­pre urbea noastră.

Între sursele documentare externe care ­amin­tesc despre Buzău, sunt și destule însemnări ale unor călători străini, începând mai ales cu sfârșitul se­colului al XVI-lea. În iulie 1589, englezul Henry Cavendish, om politic amestecat în intrigile curții regale engleze, vede Buzăul ca fiind o așezare mare, cu case din lemn „și bine prins în comerț”.

În însemnările sale, un ofițer polonez anonim, care descrie campania din anul 1600, menționează că la 9 octombrie au ajuns la Buzău unde, în turlele a trei biserici mai înalte, au fixat tunuri, dinspre sud așezarea fiind protejată de biserici „ca niște întărituri făcute anume”. Mulți buzoieni au fost făcuți robi, au fost incendiate câteva locuințe, mai multe femei și fete au fost violate. La aceeași dată, hatmanul polon Zolkiewski prezintă orașul ca fiind mare, cu multe biserici și mănăstiri, „mai ales din cărămidă”.

Un ofițer francez, Charles de Joppecourt, care a însoțit armata polonă și trupele moldovene conduse de domnitorul Alexandru Movilă, care intenționa să-l prindă pe Ștefan Tomșa, menționează că au trecut și prin Buzău, „Bouza”, la fel ca în 5 iulie 1617, oștile turcești conduse de Skender Pasha. Poetul polonez Samuel Twardowski, descriind solia ducelui Krzysztof Zbaraski (1622) la Istanbul, apreciază Buzăul ca „o cetate vestită odinioară”. Un curtean din solia lui Jerzy Krasinski, trimis în 1636 la Înalta  Poartă, ­des­crie Buzăul ca un oraș mare cu două mănăstiri frumoase din zid (Episcopia și Banu), o altă biserică din zid (Sf. Îngeri) și o alta ruinată, dar care „se vede că era frumoasă ca arhitecturi” (Neguțători sau Greci). O altă solie poloneză, ce a mers la Poartă, condusă de Wojciech Miaskowski (1640), menționează că a trecut râul „de la care-și ia numele orașul”, fiind întâm­pinați de patru steaguri de oșteni în frunte cu căpitanul orașului, Barbu Brădeanu.

Paul de Alep, care a călătorit prin Muntenia (1653-1654) ca însoțitor al patriarhului Macarie al Antiohiei, amintește că Buzăul, „un oraș mare”, era reșe­dința unui episcop, Serafim la acea dată. El descrie monumentalele construcții din incinta Episcopiei menționând că a fost înființată de Radu cel Mare și rezidită de Matei Basarab.

Învățatul turc Evliya Çelebi, participant la expediția turco-tătară din 1659 împotriva lui Mihnea al III-lea, menționează râul și orașul cu același nume (Buzda). Ajunși în oraș, au dat foc caselor și au luat mulți robi. Revenit la Buzău câțiva ani mai târziu, același cărturar mențio­nează că orașul, așezat pe un șes cu câmpii întinse, avea 600 de case și două mănăstiri, cât și o sută de dughene. Orașul este apreciat ca foarte plăcut, cu vii și grădini, „cu bărbați arătoși și multe femei plăcute”.

O descriere din 1757 a Țării Românești mențio­nează pe Caloian, căpita­nul de Buzău. Ahmed Resmi, membru în comisia turcă ce urma să realizeze o des­criere a Munteniei, nota la 1759 că târgul avea 200 case și multe prăvălii, iar pe iazul morilor, o deviație a râului Buzău, erau 20 de mori. Mai consemnează existența unui episcop, a unui comandant de călărași, stația de poștă și vama, menționând între mărfurile care se comercializau cereale, mai ales grâu,  dar și brânză, untură ș.a.

În drumul său spre teatrul de război din Bulgaria, colonelul norvegian Gunnar Sölfest Flood ajunge la Buzău la 12 ­ia­nuarie 1877 și se cazează la Hotelul „Moldova” (Moldavia, construit în 1866). Descrie orașul ca având străzi largi și lungi, nepavate dar destul de bine șo­seluite, casele, în majoritate sunt numai cu parter, dar erau și câteva vile frumoase. În lungul principalei străzi comerciale (Strada Târgului) erau dughene.

În cartea sa, La Roumanie, Jean Alexandre Vaillant menționează căldu­roasa primire pe care i-a făcut-o Elenca Hrisos­coleu (soacra lui Petrache Poenaru), pe care o numește regina locului.

Așezarea Buzăului, ca și a Râmnicului, în apropierea hotarului cu Moldova, i-a conferit obligația de a asigura apărarea graniței dinspre răsărit a Munteniei. Așa se explică și ridicarea unei categorii, „roșii de Buzău” – breaslă militară încadrată cu țărani liberi care slujeau călare, din secolul al XVI-lea, sub ascultarea marilor vătafi de județ -, miluiți cu proprietăți. Cu timpul, boierimea buzoiană își sporește importanța, dar și pretențiile și, profitând de slăbiciunile domnilor și de certurile pentru domnie, se amestecă în aceste confruntări.

Astfel, în lucrarea „Cronicari munteni”, se fac referiri  la devastarea Buzăului în timpul confruntărilor militare de după moartea lui Neagoe Basa­rab, în anul 1521, când „s-au ridicat domn Preda, fratele lui Basarab vodă ca să ție domnia lui Theodosie, nepotu-său. Iar boierii nu l-au primit ci au ridicat alt domn, pre nume Radu vodă Călugărul, dupre partea Buzăului”. După bătălia de la Târgoviște, unde Preda a fost ucis, aliatul acestuia, Mehmet-beg de Nicopole, i-a prins pe Radu și pe boierii buzoieni care l-au susținut. Totodată, „el au trimis pe turci de au prădat pre buzoieni fără de veste și au luat mulți oameni voinici și fete și dobitoc (animale, n.r.) mult și multă pagubă și pradă au făcut pre locul acela”.

Cronicile vremii amin­tesc și de solidarizarea buzoienilor în jurul lui Radu de la Afumați, pentru a salva independența Munteniei, pe care același Mehmed-beg intenționa să o transforme în pașalâc. La începutul anului 1526, Ștefăniță, domnul Moldovei, ca să-l pedepsească pe Radu de la Afumați pentru că se căsătorise cu domnița Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, pradă Muntenia până la Târgoviște, Buzăul având de suferit și de această dată.

Scrisoarea lui Iskender Pașa, beilerbei de Bosnia, expediată în 1617 de pe „câmpia Buzău”, prin care regele Poloniei era informat că sultanul l-a numit serdar de oști cu misiunea de a opri incursiunile caza­cilor în Moldova, mențio­nează că oștile din Buda, Bosnia, Timișoara, Eger și Kanjia, din partea dreaptă a Rumeliei, cu 40.000 de tătari, au poposit câteva zile lângă Buzău.

Charles de Joppecourt nota că în 1616 trupele polone au prădat orașul și au incendiat câteva locuințe, în acele zile mulți dintre locuitori fiind ascunși în pădurile din zona Nișcovului.

Din documentul emis la 28 mai 1619 în cancelaria domnitorului Simion Movi­lă, referitor la întărirea unei proprietăți, se men­ționează că nu au fost prezentate cărțile de proprietate deoarece au fost distruse „când au venit leșii până la Buzău”. (Va urma)