miercuri, 15 iulie 2020

Marin Ifrim, Paul Ioachim şi banii de la Soros

Printre poveştile inedi­te cu marii actori care au trecut pe scena Teatrului „G. Ciprian”, regretatul Marin Ifrim aminteşte în volumul său „Cartea Teatrului” şi o întâmplare amuzantă ce îi are în prin plan pe el şi pe şeful său direct, celebrul Paul Ioachim.

Ioachim era director al teatrului buzoian, iar Ifrim regizor tehnic. Tot­odată, Marin Ifrim continua să publice poezii, iar una dintre creaţiile sale avea să fie, în anul 1997, marea câştigă­toare a unui concurs european finanţat de George Soros. Multimi­liardarul al cărui nume, mai nou, este asociat de politicieni români cu probleme penale cu răul absolut şi inamicul naţional, era, la acea vreme, în anii de după Revoluţie, cel care aloca sume consi­derabile pentru diferite acţiuni caritabile (în special pentru dezvoltarea învăţământului şi ajutorarea victimelor unor catastrofe naturale), şi încuraja şi mişcările civice anticomuniste din Europa de Est.

Partea amuzantă a poveştii este dată de anunţul pe care Marin Ifrim l-a primit referitor la câştigarea unui premiu în bani din partea Fundaţiei Soros.

„Când am primit o adresă cu antetul pompos <Liga Naţională pentru Integrare Europeană>, practic, o hârtie semnată de prof. univ. dr. Andrei Marga, ca preşe­dinte de onoare al acestei Fundaţii, şi de prof. univ. dr. Ionel Haiduc, preşe­­dintele de mai târziu al Academiei Române, ­atu­nci preşedinte executiv al LINIE, am crezut că ­mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Eram anunţat oficial că sunt marele câştigător al Concursului Naţional <Un poem pentru unitatea europeană>. Selecţia poemelor premiabile a fost făcută de Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Babes Bolyai, poemele urmând a fi publicate în revista <Tribuna>. A doua zi, la servici, m-am prezentat la directorul teatrului, Paul Ioachim, punându-i hârtia respectivă pe masă, aşa, cu un aer de nepăsare actoricească”, povesteşte Marin Ifrim în ,,Cartea Teatrului”.

„Dacă vrei, când vin banii îţi dau pe cineva să te însoţească la poştă, să nu ţi se întâmple ceva”

Celebrul actor Paul Ioachim, după ce citeşte textul, cu o seriozitate actoricească, îi spune lui Ifrim că nu reiese de nicăieri din scrisoare cam despre ce sumă e vorba. Uşor jignit de îndoiala şefului său, Marin Ifrim îi atrage atenţia că premiul este acordat de Fundaţia SOROS. Asta l-a făcut însă pe directorul teatrului să îl ia şi mai tare peste picior pe subordonatul său.

„Deja maestrul Ioa­chim avea acea ironie sticloasă în priviri, ştiam asta după felul în care privea <caii verzi> de pe pereţii din jurul biroului său: <Dacă nu primeai banii prin poştă, îţi dădeam maşina şi şoferul ca să te duci până la Cluj…>. Îi explic că mă ­des­curcam şi fără maşina instituţiei, era evident că mă ia peste picior, drept pentru care îi spun că, oricum, pentru vreo 2-3.000 de dolari nu merită atâta efort nici măcar din partea mea şi că e mai bine că banii vor veni prin poştă. <Dacă vrei, când vin banii îţi dau pe cineva să te însoţească la poştă, să nu ţi se întâmple ceva>, îmi spune pe un ton şoptit, miştocăresc”, mai poves­teş­te Marin Ifrim.

La vreo două zile, poetul a găsit în cutia poştală avizul mult aşteptat. Nu s-a dus direct la poştă să îşi ridice banii, a trecut întâi pe la birou, pentru a-l vedea directorul că şi-a luat cu el o geantă special pentru premiul oferit de Soros.

„Ia să văd şi eu, cum mai arată o bancnotă de un dolar?”

„Luasem de acasă o geantă mică, de voiaj, ca să-l mai sâcâi un pic pe director: <Mă duc să-mi ridic banii de la poştă, lipsesc vreo jumătate de oră… .Mă întreabă încă o dată dacă nu vreau să mă însoţească cineva. Îi răspund în fugă că nu e cazul, că am luat cu mine un pistol de apă din recuzita teatrului. Am fugit repede crezând că, gata, l-am lăsat fără replică. La poştă, văzând cum se holbează la buletinul meu femeia din spatele ghişeului, pentru o clipă chiar am crezut că e vorba de o sumă consistentă de bani. Am primit exact 60 de lei, hai să zicem la valoarea lor de azi (…)! Ultima replică i-a aparţinut tot lui Paul Ioachim, căci, întorcându-mă la servici, văzând că-l cam ocolesc, m-a căutat şi mi s-a adresat, aşa în treacăt, trăgând cortina peste marele meu premiu: <Ia să văd şi eu, cum mai arată o bancnotă de un  dolar?>. I-am răspuns abia peste doi ani, cu aceeaşi monedă, când am fost premiat pentru o piesă de teatru, dar şi atunci, tot el a avut ultimul cuvânt. Rar îl puteam surprinde cu <garda jos>… Poemul cu care am câştigat râvnitul Premiu I avea un titlu cât o piesă de teatru: <Undeva în Europa>. Numai la noi se putea întâmpla aşa ceva”, mai povesteşte Ifrim în Cartea Teatrului.

loading...
error: Content is protected !!