Opinii

Marea greșeală a lui Vlad Voiculescu

Din punctul meu de vedere, fostul ministru Vlad Voiculescu, dar mai ales ex-secretarul de stat Andreea Moldovan, ar trebui să-i fie recunoscători premierului Cîțu că i-a eliberat din niște poziții care îi compromiteau din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului. Să nuanțăm puțin. Cei doi sunt încă două exemple clare ale faptului că un bun specialist în domeniul său de activitate poate fi un ministru catastrofal. Și nu doar din pricina lui, ci și dintr-a celor care îl înconjoară, în interiorul și în exteriorul ministerului. Bineînțeles că această constatare este valabilă doar în România, unde a deține și a supraviețui într-o funcție publică, politică sau nu, nu este același lucru cu a avea cunoștințele necesare pentru a manageria domeniul respectiv. Dimpotrivă.

Personal, îi văd pe cei doi victime nu doar ale propriilor acțiuni și suficiențe, dar și ale armelor folosite în ultimii 30 de ani de toate partidele politice din România. Așa cum propaganda PNL și USR-PLUS a fost asmuțită împotriva catastrofelor numite Genunche, Pamblică, Cias ori Dăncilă mai an, acum, propaganda PSD și AUR și-a făcut datoria pe deplin în cazul Voiculescu-Moldovan. Mai mult, aș îndrăzni să spun că, de fapt, vârful de lance împotriva celor doi nu au fost oamenii celor două formațiuni politice din opoziție, ci ai partenerului de guvernare liberal. Și, mai mult, aș îndrăzni să spun că îndepărtarea celor doi din fruntea Ministerului Sănătății devenise o chestiune de viață și de moarte atât pentru fostul premier Orban, cât și pentru actualul prim-ministru Cîțu.

Aceasta pentru că Voiculescu a continuat să creadă că tot ce zboară se mănâncă, că poate organiza concursuri de competențe de capul lui, fără binecuvântarea celor de mult curviți în rele de la PNL, UDMR și chiar USR, că poate demasca nepotismele din campania de vaccinare și chiar falsificarea datelor din pandemie atunci când interesele electorale ale fostului guvern și ale președintelui Iohannis le-au cerut. A continuat să creadă că încălcarea legilor tăcerii poate rămâne nepedepsită. S-a înșelat amar­nic și a plătit cu funcția.

Însă cea mai mare greșeală pe care a făcut-o, în momentul în care a constatat neregulile despre care acum își răcește gura de pomană, a fost aceea că nu s-a adresat direct organelor de cercetare penală. Indiferent de consecințele care ar fi urmat și care puteau conduce către același deznodământ: demiterea sa, la pachet sau nu cu secretarul de stat Moldovan.

Personal, m-aș bucura ca cei doi foști demnitari să înțeleagă beneficile vorbei strămo­șești conform căreia un șut în spate este, de cele mai multe ori, un pas înainte, iar fostul ministru al Sănătății, indiferent dacă va deveni sau nu consilier onorific al celui care-i va urma pe funcție, să se grăbească spre Parchet cu dovezi despre cele două povești urât mirositoare. Nu de alta, să nu apuce băieții să șteargă urmele. Și, bineînțeles, dacă aceste dovezi există!

Un comentariu

  1. Pluseriștii au picat de fazani. Așa tare i-au ridicat sprijinul lui Cuțu încât au numit alt ministru!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker