Nu ţin minte să fi fost vreodată dreapta politică moldovenească atât de răz­leţită şi atât de măcinată pe interior. Altădată măcar declarativ se deosebea grâul de neghină, acum însă se înregistrează o debandadă totală pe toate fronturile. Ce-i drept, nici prea unită şi nici prea prietenoasă nu a fost şi altădată, dar nici chiar aşa… Astăzi unde baţi acolo crapă, unde te întorci numai interese şi intrigi, numai reglări de conturi şi politicieni aproape săriţi de pe fix. Dacă cineva chiar ar dori să se dezme­ti­cească în procesele şi scenariile care se perindă, chiar că şi-ar rupe gâtul în căutarea adevărului şi bunului-simţ. Bine măcar că şi în aceste condiţii vitrege şi aiurelnice se mai găsesc oameni care… privesc cu încredere în viitor – îl priveam zilele acestea la televizor pe Octavian Ţâcu care, cu o sinceritate dezarmantă, declara că are şanse mari să devină la toamnă preşedintele republicii(!) şi îmi venea să-l pup, or cât de greu, dacă nu imposibil, este astăzi să gândeşti pozitiv şi, poftim-pojaluista, avem şi astfel de cazuri (mai rare, dar avem).

Şi dacă veni vorba de alegerile prezidenţiale de la toamnă, trebuie să recunoaştem cu mâna la inimă că anume acestea sunt mărul otrăvit din care au muşcat mai mulţi pretinşi lideri poli­tici de la Chişinău şi din cauza cărora din faimosul Bloc ACUM s-a ales praful şi pulberea. De altfel, mai multă lume zicea anterior că nu poate Racul şi Ştiuca să tragă la aceeaşi căruţă, dar acei care credeau în „odiosul tandem” se prefăceau morţi în popuşoi şi desenau scenarii cu fuiorul pe apă. Adică, dacă astăzi Maia Sandu şi Andrei Năstase nu mai au ochi să se vadă, nu este cazul să vorbim despre ceva surprinzător şi alogic, ci dimpotrivă – să avem curajul şi să recunoaştem că ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Cam târziu, dar s-a întâmplat. Este adevărat că pe la colţuri şi Maia, şi Andrei mai lasă nişte portiţe deschise – ba că unul a fost plecat peste hotare, ba că altul nu a fost înţeles corect, dar faptul că la alegerile de la Hânceşti fiecare îşi vede de propriul drum plus declaraţia de ultimă oră a PPDA precum că formaţiunea nu o va susţine pe Maia Sandu la alegerile din toamnă nu mai lasă loc pentru interpretări. La o adică, doamna Sandu nu ar fi împotrivă să fie votată şi de susţinătorii PPDA, dar numărul lor este în continuă descreştere (dacă e să credem sondajelor) şi acest proces va fi tot mai greu şi mai greu de stăvilit, dacă ţinem cont cu ce repeziciune apar partide şi coaliţii pe dreapta. La rându-i, şi Andrei Năstase s-ar vedea candidat la preşedinţie, dar înfrângerea în faţa lui Ion Ceban îi atârnă ca un talaghir de picioare.

În condiţiile create, liderul PPDA tot mai insistent procedează conform principiului „Dacă nu eu, atunci – nici tu!” (cu referinţă la Maia Sandu) şi înaintează fel de fel de variante. Una din ele, cea cu candidatul din afara partidelor, ne-a cam ros urechile, or nu mai există timp pentru a scoate la rampă un anonim – dacă au şanse mici acei care sunt, într-o măsură sau alta, cunoscuţi eventualilor ale­gători, ce să mai zicem de persoanele noi? De altfel, această joacă de-a candidatul independent a ener­vat-o şi pe Maia Sandu, care a cerut să fie vociferate nume concrete. Până la urmă, gurile rele afirmă că asul din mâneca lui Năstase ar fi ex-premierul Ion Sturza care, de mai multă vreme, dă impresia că „stă la pândă”. Ba mai mult, dacă ţinem cont de faptul că Sturza niciodată nu a rupt legăturile cu Republica Moldova, candidatura lui ar fi una salutabilă (în acest caz, candidatul independent chiar nu mai este un anonim şi nu are nevoie de multă „rascrutcă”), dar cred că este puţin posibilă. Greu de crezut că domnia sa va da vrabia din mână – viaţa tihnită de la Bucureşti, pe cioara de pe gard – balamucul de la Chi­şinău…

Spre deosebire de ale­gătorii de dreapta, susţinătorii partidelor de stânga au motive de linişte şi savurare a războiului fratricid dintre forţele pro-europene şi pro-româneşti. Pe lângă faptul că comuniştii şi social-demo­craţii moldoveni (vă mai aduceţi aminte de Victor Şelin şi K) nici nu mai contează, toate sondajele arată un scor bun spre foarte bun pentru socialişti şi pentru Dodon. Ba mai mult, în ultima vreme şi democraţii bat şaua ca să se priceapă calul – Pavel Filip, de exemplu, declara mai deunăzi că PDM ar merge la o alianţă cu PSRM, în schimbul câtorva funcţii de miniştri în cabinetul Chicu. La rândul său, şi ex-spicherul Adrian Candu a dat de înţeles că PDM este gata să se înţeleagă cu PSRM cu condiţia ca aceştia să promoveze interesele poporului (de parcă cineva ar fi prost să declare că promovează alte interese decât ale bietului popor), iar votul lui la ultima adunare APCE nu lasă loc pentru dubii, dar lasă o portiţă deschisă pentru socialişti.

În fine, din toţi actorii politici cel mai multe motive de satisfacţie are, fără îndoială, preşedintele Igor Dodon. Văzând câtă forfotă bântuie printre eventualii contra­candidaţi la preşedinţie, lui nu-i rămâne decât să zâmbească pe sub mustăţile pe care nu le are…

 

DISTRIBUIȚI
loading...