Economic

Mai puțini buzoieni cu ajutor social în august

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în luna august 2023, de 160.521 de persoane, cu 462 mai puţine faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.227), Bacău (9.149), Teleorman (7.669) şi Buzău (7.497), iar cei mai puţini în Bucureşti (257) şi în judeţele Ilfov (849) şi Timiş (1.366).

Suma totală plătită, în ultima lună a verii, buzoienilor care au primit ajutor social a fost de 2.139.094 lei. De asemenea, suma medie plătită a fost de 285,33 lei. Comparativ cu luna iulie, la Buzău, la fel ca și în celelalte județe ale țării, a fost înregistrată o scădere. Concret, în luna iulie au primit ajutor social un număr de 7.584 buzoieni. Atunci, suma medie plătită a fost de 285,36 lei.

Suma medie plătită în luna august de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 299,44 de lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 48,066 de milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (398,93 de lei), Braşov (363,92 de lei), Covasna (360,26 de lei) şi Mureş (360,15 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker