Opinii

Luptătorii împotriva „apocalipsei occidentale”

Explozia, în condiţii nu pe deplin elucidate încă, a unei rachete pe teritoriul Poloniei, la graniţa cu Ucraina, a generat un nou val de discreditare, de ridiculizare Ucrainei şi, implicit, a NATO, de răspândirea unui nou val de teorii ale conspiraţiei din partea pro-ruşilor autohtoni (deşi unii nu-şi recunosc public opţiunea, acolo îi plasează discursul şi resentimentele profunde faţă de UE, de SUA, de NATO). Sunt vajnicii luptători împotriva „apocalipsei occidentale”.

Ce refuză să vadă aceştia – unii vectori ai propagandei ruse, alţii cutii de rezonanţă ale propagandei de la Kremlin, idioţi utili cauzei – este explicaţia NATO, venită prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg: „Nu este vina Ucrainei. Rusia poartă toată responsabilitatea în timp ce duce acest război împotriva Ucrainei (…) Incidentul demonstrează că războiul din Ucraina, care e responsabilitatea lui Putin, continuă să creeze situații periculoase. Să ne amintim că se întâmpla în timp ce Rusia lansa un atac cu rachete asupra orașelor ucrainene, atacând infrastructura critică și lovind ținte civile. Vedem că pot exista consecințe și pe teritorii ale membrilor NATO, consecințe ale războiului pe care Rusia îl poartă contra Ucrainei”. Ceea ce propaganda rusă şi idioţii utili cauzei refuză să vadă este şi faptul că acest incident vine după cel mai agresiv atac rusesc din ultima perioadă: 100 de rachete lansate în decurs de câteva ore înspre Ucraina, atacuri care au vizat doar obiective  civile, inclusiv blocuri de locuinţe, şi infrastructura, lăsând milioane de oameni fără curent, inclusiv în Repulica Moldova, fără căldură, fără apă. Ceea ce propaganda rusă şi idioţii utili cauzei refuză să vadă este că Putin recurge la acte de terorism internaţional împotriva civililor. Aşa cum propaganda rusă şi idioţii utili cauzei au refuzat să admită vina exclusivă a Rusiei pentru acest război, să vadă spitalele, şcolile, blocurile de locuinţe bombardate, masacrul de la Bucea ori gropile comune în Ucraina.

De vreo zece ani – cum am mai mai scris, într-un articol pe care l-am intitulat „Salvatorii” României – propaganda rusă cultivă oficial diverse personaje politice sau civice din România, văzându-i ca pe nişte luptători împotriva „apocalipsei occidentale”. În această perioadă, au existat episoade care au ridicat semne de întrebare fie din cauza legăturii actorilor lor principali cu Rusia, fie din cauza coincidenţei agendelor lor cu interese ale Kremlinului, fie din cauza elogierii excesive a acţiunilor lor de către propaganda rusă. În plus, toate au venit într-un context internaţional marcat de dorinţa de expansiune a regimului de la Kremlin şi de revirimentul, la nivelul întregii Europe, a partidelor naționaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice; curentul ultranaţionalist este, se ştie, fie întreţinut prin război hibrid, fie, în unele cazuri, susţinut financiar de Rusia.

În 2012 propaganda rusă i-a lăudat intens pe Victor Ponta, lider PSD, şi ticăloasa coaliţie USL construită în jurul său, gândită să-l propulseze în funcţia de preşedinte al României; pot sta mărturie nenumăratele articole promovate de „Vocea Rusiei”, un canal mediatic oficial al Kremlinului, căruia în 2012, anul ajungerii la putere a USL, i-a fost deschisă o pagină în limba română, închisă apoi în decembrie 2014, adică după pierderea de către Victor Ponta a alegerilor prezidenţiale. Prin 2014 – 2015, atenţia s-a îndreptat spre Bogdan Diaconu – în 2012 fost parlamentar PSD şi colaborator al „Vocii Rusiei”, ulterior fondator al Partidului România Unită, denumire inspirată din partidul lui Putin, Rusia Unită. Apoi propaganda rusă l-a elogiat pe Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD. La fel, un pic mai târziu, pe Liviu Pleşoianu; în 2019, după încarcerarea lui Liviu Dragnea, propaganda rusă îşi dorea ca PSD să ajungă pe mâna lui Liviu Pleșoianu, pe care îl numea „unul dintre cei mai curați și idealiști politicieni” și căruia îi lăuda atitudinea „verticală” față de „Înalta Poartă de la Bruxelles” și față de Washington. Rând pe rând, aceştia au ieşit fie din prim-planul scenei politice, fie chiar din peisajul politic. Au apărut însă alţii, unii recent intraţi în politică, alţii fără experienţă politică, mult mai agresivi decât cei din vechea garnitură, de o agresivitate iraţională, iar unii chiar semidocţi – cu indulgenţă, semidocţi.

După intrarea în Parlament a AUR, în decembrie 2020, speranţa propagandei ruse părea să fie pusă în Diana Şoşoacă, ajunsă pe listele AUR ca membră a Partidului Neamul Românesc, acum în Partidul SOS. Voce a protestelor anti-mască din timpul pandemiei de covid, în fond proteste anti-sistem şi anti-Occident, a fost elogiată intens de propaganda Kremlinului. În primăvară, încerca să-şi convingă electoratul că războiul din Ucraina nu există de fapt, că Putin, căruia i se impută agresiunea, ar fi o victimă a Occidentului… „Îmi spuneţi, vă rog, unde sunt <atrocităţile> comise? Unde sunt bombardamentele, unde e nebunia frontului?”, scria pe contul său de Facebook. La câteva zile după aceea, mergea la Ambasada Rusiei să negocieze, chipurile, „Pacea de la Bucureşti” între Rusia şi Ucraina. Au însoţit-o la întâlnirea cu ambasadorul Valery Kuzmin alţi trei parlamentari ultranaţionalişti, suveranişti, fervenţi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste din timpul pandemiei de Covid: deputatul Mihai Lasca, intrat în Parlament – la fel ca Diana Şoşoacă – pe listele AUR, care are o condamnare definitivă pentru infracţiuni cu violenţă şi încă un proces penal pe rol, iniţiator al unui apel pentru ieşirea României din UE, ajuns acum în Partidul Patrioţii Poporului Român; deputatul Francisc Tobă, şi el intrat în Parlament pe listele AUR, care a fost implicat în dosarul represiunii de la Sibiu din timpul Revoluției din 1989, albit însă în Justiţie, acum membru al Alianţei pentru Patrie, fondată de Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu; deputatul PSD Dumitru Coarnă, unul dintre iniţiatorii perfidei Legi a suveranităţii, subiect care s-a dovedit până acum doar un vehicul de propagare agresivă a unor mesaje anti-occidentale, retorică din care nu au lipsit sintagme de genul „România colonie”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „ingerinţe în treburile interne ale României”, „asupritori”, „sclavii Europei”, „trădători de țară”; adică, narative actuale ale propagandei de la Kremlin.

Dan Chitic, o voce a suveranismului autohton, era numit la un moment dat de propaganda oficială a Kremlinului ca fiind „poate primul care a ridicat steagul suveranismului românesc”. În 2019, acesta punea bazele unei „mișcări național-patriotice”, Alianța Națională, alături de Daniel Dragomir, condamnat între timp la închisoare într-un dosar de corupţie, promotor al unui virulent discurs anti-occidental, care declara public că vrea ieşirea ţării din UE şi lansa propunerea RoExit. Acum, Dan Chitic este preşedinte al Coaliţiei pentru Familie prin  care militează pentru suveranitatea României. O temă inutilă prin redundanță, pentru că suveranitatea este garantată prin însăşi Constituţia României, care s-a dovedit până acum doar un vehicul de propagare agresivă a unor mesaje anti-occidentale.

În peisaj au apărut în ultima vreme şi o serie de veleitari, voci din acelaşi registru ideologic. „Minionii lui Putin. Partidele de buzunar, cu gura mare, care fac propagandă pentru Rusia” cum i-a numit, într-un articol, Digi 24. Printre aceste partide nou înfiinţate sunt: Partidul SOS, a cărui emblemă a devenit senatoarea Diana Şoşoacă. Alianţa pentru Patrie, partidul înfiinţat pentru urcarea pe soclu, post-detenţie, a lui Liviu Dragnea, dar rămas în stăpânirea lui Codrin Ştefănescu, partea PRM-istă a tandemului politic Dragnea-Ştefănescu, după divorţul politic dintre cei doi. Partidul Patrioţilor Qanon, condus de Cornel Sabou, un fost jurnalist, cu două condamnări la închisoare la active. Partidul Patrioţii Poporului Român, condus, cum am amintit, de Mihai Lasca. Partidul RoExit, înfiinţat, printre alţii, de Smaranda Nicoleta Lup, plecată şi ea din AUR, şi Robert Vitoş, care cere tineretului să „boicoteze total orice război inventat de Iohannis şi NATO”. Şi lista continuă.

Acum canalele mediatice de propagandă ale Kremlinului sunt interzise pe teritoriul UE, „pulsul” putând fi luat doar pe reţelele de socializare. Poţi însă intui cine ar fi aplaudat. Un tur de orizont pe paginile numelor menţionate şi ale unor „jurnalişti independenţi” şi „analişti” arondaţi acestei zone politice poate fi elocvent, arătând, în plus, puncte pe care le au în comun comun: un visceral sentiment anti-occidental, un patriotism coclit care duhneşte a ultranaţionalism de tip Vatra Românească, o vajnică luptă cu „globaliştii”, cu „Oculta Mondială”, cu „Sistemul”, cu UE, cu SUA, cu NATO, cu „sataniştii”, cu „trădătorii şi vânzătorii de ţară”, cu pro-occidentalii adică. Şi o inechivocă lipsă de solidaritate cu Ucraina, de empatie cu victimele regimului Putin.

Text publicat în „Puterea a cincea”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare