Actualitate

Pompierii, apel către părinți

„Nu lăsați copiii singuri acasă”

Tragedia de săptămâna trecută, de la Vintilă Vodă, în care doi copii au murit, i-a determinat pe pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) să facă apel la părinți, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Aceștia au readus în atenția opiniei publice importanța supravegherii copiilor, precum și necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuințe. Din statistici reiese că, în primele zece luni ale acestui an, 38 de copii au fost victime ale incendiilor la locuințe, dintre care șase au decedat și 32 au fost răniți.

Pompierii transmit oamenilor să nu lase niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcțiune sau nesupravegheate, să nu utilizeze mijloace de încălzire cu defecțiuni sau deteriorate, să nu apeleze la improvizații ale instalațiilor electrice sau cu gaze. De asemenea, nici lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă nu trebuie lăsate nesupravegheate, iar coșurile de fum trebuie neapărat curățate de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece și numai de către personal autorizat.

Totodată, pompierii fac apel la părinți să nu lase copiii nesupravegheați și să încerce să apeleze la rude sau la vecini atunci când trebuie să părăsească locuința, fie chiar și pentru scurt timp.

„Tragedie în județul Buzău. Doi copii și-au pierdut viața într-un incendiu. În urmă cu puțin timp, în localitatea Sârbești din județul Buzău, un băiețel în vârstă de un an și surioara lui de doi ani și jumătate și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința. Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului”, transmitea atunci IGSU.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker