Administrație

Lucrările de asfaltare închid circulația pe două străzi din centrul municipiului

Primăria Buzău anunță că în perioada 11-13 septembrie, pe două străzi din municipiu nu se va putea circula în intervalul orar 21.00 – 5.00, pentru că se vor întreprinde lucrări de asfaltare. Este vorba despre tronsoane din străzile Independenței și Ostrovului, care au preluat mare parte din traficul redirecționat odată cu desființarea străzilor din preajma Primăriei. Din fericire, lucrările nu vor fi de durată, însă programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.

„Primăria municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier că în perioada 11.09.2023 – 13.09.2023 se vor realiza lucrări de asfaltare a străzilor Independenței și Ostrovului, cu instituirea unor restricții de circulație, astfel: în data de 11.09.2023, pe strada Independenței, tronsonul delimitat de strada Emil Palade și strada Ostrovului, circulația autovehiculelor va fi interzisă în intervalul orar 21.00 – 05.00; în data de 12.09.23023 și 13.09.2023, pe strada Ostrovului, tronsonul delimitat de strada Independenței și strada Petre Antonescu, circulația autovehiculelor va fi interzisă în intervalul orar 21.00 – 05.00. Programul poate suferi modificări, în funcțiile de condițiile meteo. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, anunță Primăria Buzău într-un comunicat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker