Perioada preelectorală și cea electorală s-au terminat, de parcă nici nu au mai fost, dar societatea în ansamblu și clasa politică, în special, nu au timp pentru odihnă și prea multe meditații. Ba dimpotrivă, aceste zile postelectorale sunt la fel de agitate și la fel de pline de frământări și incertitudine. Ce va fi mai departe? Cum vor proceda învingătorii? Vor fi cooptați la guvernare și cei mai buni dintre acei care au pierdut sau PAS-ul are destule surse și resurse ca să facă față tuturor provocărilor? Care va fi rolul doamnei președinte în această dilemă de ordin conjunctural-organizatoric? Vom avea un guvern monocolor sau multicolor? Vom turna apă la moara cârcotașilor sau vom demonstra că lecțiile trecutului au fost învățate? La urma urmei, se va călca din nou pe greblă (vezi cazul PLDM) sau marii câștigători ai alegerilor din 11 iulie nu-și vor permite luxul de a da cu piciorul în istorica și irepetabila șansă acordată de electorat la 11 iulie?
Răspunsurile la acestea și atâtea alte întrebări nu pot fi decât unele foarte importante și principiale, cum principiale și importante au fost aceste alegeri atât de mult râvnite și atât de mult dătătoare de speranță. Or, ziceam și cu alte ocazii că deseori este mult mai ușor să obții victoria decât ulterior s-o gestionezi, s-o păstrezi, să n-o pătezi cumva și s-o duci mai departe cu demnitate. De ce? Fiindcă toată lumea este cu ochii pe tine – unul este gata să pună umărul ca să te ajute, iar altul este gata să te ciupească dureros cu orice ocazie, unul este gata să te înțeleagă, iar altul dorește totul, aici și acum. În acest context, poate cel mai important și cel mai cu bătaie lungă este faptul cum partidul majoritar va ști să valorifice propriile forțe, dar să și tragă cu ochii prin curțile altor partide. Sincer vorbind, declarațiile imediate și, ulterior, la rece ale fruntașilor partidului pro-prezidențial nu prea rezonează cu așteptările celor care doresc mai puțin romantism și mai mult pragmatism, care-și doresc mai puține orgolii și mai multă înțelepciune, care înțeleg că nu poate un singur partid, indiferent cum s-ar numi acesta, să aibă oameni bine pregătiți pentru toate funcțiile din stat. Ce-i drept, victoria zdrobitoare obținută de PAS îi dă dreptul să viseze frumos, dar… promisiunile făcute electoratului sunt prea multe și prea ambițioase ca să pui toată povara îndeplinirii lor pe umerii firavi ai echipei frumoase, dar fără experiență și cunoștințe, în unele cazuri. Ca să nu mai zic că luptători cu corupția și doritori de a schimba viața oamenilor în bine sunt, poate mai puțini, și în alte formațiuni de aceeași orientare.
De altfel, nu o să fiu corect dacă o să afirm că PAS nu a făcut „propuneri de colaborare”, dar nu știu cum prea condiționate și prea forțate mi s-au părut aceste oferte, pe alocuri chiar jignitoare pentru eventualii colegi care, repet, sunt la fel de integri și nu mai puțin competenți. ”Facem apel la oamenii Moldovei cu experiență relevantă în guvernare, management, drept, relații internaționale să apeleze la PAS în cazul în care vor și pot să se implice în procese transformaționale din țară”, zic cei de la PAS, dar, repet, nițel ambiguu și ușor arogant pare acest apel. Deloc întâmplător, cei de la Platforma DA, bunăoară, care și-au demonstrat competența și curajul în fostul deja parlament, au declarat tranșant că nu vor părăsi formațiunea doar pe motiv că cineva le pune niște condiții greu de acceptat. La urma urmei, când vine vorba de interesul comun, astfel de condiționări chiar nu-și au locul. Probabil, la fel gândesc și cei de la Partidul Schimbării (care sunt puțini, dar buni, trebuie s-o recunoaștem – în pofida incidentului care a avut loc recent într-un studou TV), iar până la 10 august, când partidul câștigător și-a planificat vociferarea viitorului cabinet, au rămas zile numărate.
Nu pot să nu spun câteva cuvinte și despre viitoarea opoziție parlamentară. Or, dacă scoatem din ecuație cei 6 deputați de la partidul Șor, se pare că între comuniști și socialiști se păstrează idila de până la 11 iulie – nu întâmplător cele două componente au declarat că vor face în legislativ o singură fracțiune. Să nu tragem însă concluzii pripite, fiindcă în campanie Voronin a repetat de câteva ori: „Noi nu mergem împreună, noi mergem alături de socialiști”. Adică, este de ajuns ca cineva să arunce o mică bombă gen „numai datorită socialiștilor Voronin și K au fost scoși din anonimat” sau „dacă nu erau comuniștii, socialiștii luau mai puține voturi” ca din această construcție, ridicată pe fățărnicie și interese meschine, să se aleagă doar praful și pulberea. În această ordine de idei, să nu uităm în ce condiții și din ce fel de aliaj este încropită prietenia comunisto-socialistă aici, la Soroca. Probabil, la fel stau lucrurile și prin alte părți, fiindcă până la „contopire” multă lume și-a pus poalele în cap, pur și simplu.
Și încă ceva. Nu vreau să se creadă că mi-am pus scopul să critic gratuit pe cineva, să dau sfaturi atunci când nimeni nu mi-o cere, să cobesc scenarii apocaliptice și deznodăminte nedorite sau să bag strâmbe atunci când avem nevoie de consolidare. Departe de mine aceste gânduri, dar mai bine să te critice al tău, decât să te laude dușmanii.
