Administrație

Lopătari: la serbare înainte, la reabilitarea drumurilor, înapoi

Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, a anunțat că două dintre hotărârile adoptate zilele trecute de Consiliului Local îi vizează pe locuitorii de la Plaiul Nucului. Prima dintre ele se referă la organizarea sărbătorii tradiționale „Pe Plaiul Nucului”, care va avea loc pe 20 iulie, în preajma zilei de Sfântul Ilie, iar pentru aceasta, Primăria Lopătari a alocat suma de 20.000 lei. Cea de-a doua hotărâre privește aprobarea folosirii gratuite a izlazului comunal din vecinătatea satului, de către localnicii doritori, cu condiția să adreseze o cerere Primăriei comunei.

„Două anunțuri importante pentru cetățenii din satul Plaiul Nucului, Buzău, dar nu numai. În ultima ședință a Consiliului Local din Comuna Lopătari s-au decis prin Hotărâre următoarele: alocarea unei sume pentru organizarea sărbătorii tradiționale <Pe Plaiul Nucului>, care va avea loc în preajma zilei de Sfântul Ilie din 20 iulie și aprobarea folosirii gratuite a izlazului comunal din vecinătatea satului de către localnicii care adresează o cerere la Primărie în acest sens”, a transmis primarul comunei Lopătari, într-o postare pe Facebook.

Cu toate acestea, unii cetățeni au fost mai preocupați de alte probleme pregnante la nivelul comunității, cum ar fi starea drumurilor. Unul dintre locuitorii comunei l-a întrebat pe primarul din Lopătari când se vor reabilita drumurile către Runcuri/Malul Roșu, dat fiind că încă din luna ianuarie era promisă începerea lucrărilor. Răspunsul lui Claudiu Constantin a fost că reabilitarea depinde nu doar de resurse, ci și de utilajele disponibile, iar locuitorii trebuie să mai aibă puțină răbdare. „Cu toții știm de ce comună aparține Runcuri. Drumurile se fac în limitele resurselor și utilajelor, nu ca înainte, pe criterii electorale. Cu răbdare ajungem peste tot (…) Până rezolvăm și cu drumurile, pentru Runcuri/Malu Roșu am alocat 100.000 lei pentru rezolvarea problemei cu apa – HCL nr. 4, din 25 februarie 2022. Nici nu conserv, nici nu uit de aceste sate”, a răspuns primarul din Lopătari.

Articole similare