Economic

Locuiești în Buzău și planifici cea mai frumoasă cerere în căsătorie?

Iată care sunt recomandările pentru locație, inel și decor

În ciuda aparențelor, orașele mici au foarte multe experiențe de oferit, mai ales celor care au inima deschisă către locații nonconformiste, decoruri bine puse la punct, de la primul, până la ultimul detaliu, dar și elemente surpriză, pe care le poți achiziționa foarte ușor online, atunci când ele nu sunt disponibile în locațiile fizice din împrejurimi. Acest caz se aplică și unuia dintre cele mai frumoase momente din viața unui cuplu, și anume logodna. Astăzi vei afla care sunt locațiile din Buzău, atât din oraș, cât și din zonele limitrofe, unde poți să pregătești o astfel de surpriză, și care sunt celelalte detalii care nu au cum să lipsească.

Iată care sunt recomandările noastre pentru locație, inel și decor, dedicate unei cereri în căsătorie

 

 1. Alege o locație deosebită, dar, în același timp, neașteptată. Un astfel de loc se află la doar câțiva kilometri de orașul Buzău și se numește Lacul Mocearu. Chiar dacă drumul de acces nu te va încânta, la finalul lui o să descoperi un peisaj unic, care va arăta fantastic la orele apusului și în zilele însorite de toamnă. Natura este vedeta în această locație, astfel că te vei putea folosi de ea pentru a crea un decor desprins din povești, iar totul poate să fie filmat cu drona, pentru amintiri ce vor dura o viață.

 

 2. Inelul este detaliul central, așa că nu neglija acest aspect. În general, femeile tind să-și exprime dorințele legate de potențialul inel, iar dacă partenera ta nu a făcut acest lucru, tot ce trebuie să faci este să acorzi atenție lucrurilor ei preferate. Așa îți poți da seama dacă preferă un gen minimalist, cu un singur diamant, sau este mai degrabă atrasă de un model statement, care să iasă imediat în evidență. Astfel, poți alege un inel de logodnă, oferit de către B&B Shop, care o să fie livrat chiar la tine acasă, oricând dorești.

 

 3. Alege tema principală a evenimentului și ține cont de ea în fiecare element pe care îl adaugi. Stilul boho, vintage, sau minimalist sunt printre cele mai apreciate din acest sezon, însă nu trebuie să te limitezi la ele. Cu toate acestea, dacă alegi, spre exemplu, stilul vintage, atunci asigură-te că tot decorul este în aceeași notă, plecând de la aranjamentele florale, lumânări și muzică. Stilul boho va fi marcat de materiale fluide, culori neutre, plante uscate, spice de grâu, în timp ce minimalistul va marca totul cu ajutorul câtorva culori, și eventual lampioane sau acorduri de vioară.

 

 4. Completează totul cu o declarație sinceră de iubire, care să exprime întocmai sentimentele tale. Deși nu pare, această parte este cea mai dificilă, deoarece trebuie să îți controlezi emoțiile și să păstrezi stilul tău original, care vă caracterizează relația, în fiecare cuvânt pus pe hârtie. Efectul o să fie pe măsură, iar viitoarea ta soție va aprecia fără îndoială acest gest.

 

 Așadar, acum că ai toate detaliile unei cereri în căsătorie perfecte, tot ce îți rămâne de făcut este să pui totul la punct, și să te bucuri de noua voastră viață în calitate de logodnici. Casă de piatră și multă fericire!

Sursă foto: unsplash.com

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker