Sport

Liga a 4-a, în varianta unui mini-turneu pentru o reprezentantă la barajul pentru Liga a 3-a. Patru echipe, pentru o campioană „de avarie”

Buzăul va avea o reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Nu sunt multe Asociații Județene de Fotbal în țară care au acceptat să se conformeze noilor re­guli impuse de Federație, în urma noului protocol medical decis prin ordin comun de Mi­nisterul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății și publicat deja în Monitorul Oficial, care prevede, printre altele, acceptarea testelor rapide antigen pentru sportivi, ca alternativă la cele Real Time – PCR. Conform regulilor speciale adaptate contextului, pentru ca FRF să valideze competiția județeană este nevoie de minim patru echipe la start, care să îndeplinească condițiile în eventualitatea participării la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, fiecare echipă să dispute cel puțin șapte meciuri, iar termenul limită până la care mini-campionatul trebuie finalizat este 8 mai, dată la care trebuie anunțată așa-zisa campioană, sau mai exact reprezentanta la barajul pentru Liga a 3-a. Din Buzău, patru sunt echipele care întrunesc condițiile de participare pentru baraj, având Certificat de Identitate Sportivă (CIS) și în același timp putând respecta și condițiile din noul protocol sanitar: Team Săgeata, Voința Lanurile, Viitorul Berca și Gloria Vadu Pașii. Cele patru se vor întâlni într-un play-off în care se va juca fiecare cu fiecare, iar la final primele două își vor disputa titlul – locul la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. „AJF Buzău a luat legătura cu toate echipele din fotbalul județean și a hotărât, prin Comitetul Exe­cutiv, ca Liga a 4-a să fie structurată în funcție de priorități. Acest eșalon va cuprinde 14 echipe, împărțite în trei serii. Una, cu 4 formații, cele care dețin CIS și vor să participe la barajul pentru promovarea în eșalonul superior și alte două, structurate pe criterii geografice, care vor lupta pentru menținerea în Liga a 4-a. Au mai fost patru echipe care au decis să mai aștepte puțin și care se vor înscrie la Liga a 5-a. În play-off-ul care va stabili campioana județeană vor participa Team Săgeata, Voința Lanurile, Gloria Vadu Pașii și Viitorul Berca. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, sâmbătă – miercuri – sâmbătă, în așa fel încât primele două clasate să dispute finala. Ultimul act este programat pe 8 mai, iar echipa care va câștiga va merge la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Acest lucru este posibil deoarece nu toate AJF-urile pot organiza campionate de acest gen și, cum nu se vor strânge 42 de campioane, se va elimina etapa preliminară, așa cum era prevăzut inițial”, a explicat președintele AJF Bu­zău, Adrian Petre, pentru Arena Buzoiană.

Liga a 4-a, Play-off

  • Etapa 1, 17 aprilie:

Săgeata – Lanurile

Vadu Pașii – Berca

  • Etapa a 2-a, 21 aprilie:

Berca – Săgeata

Lanurile – Vadu Pașii

  • Etapa a 3-a, 24 aprilie:

Berca – Lanurile

Vadu Pașii – Săgeata

  • Etapa a 4-a, 28 aprilie:

Berca – Vadu Pașii

Lanurile – Săgeata

  • Etapa a 5-a, 1 mai:

Săgeata – Berca

Vadu Pașii – Lanurile

  • Etapa a 6-a, 5 mai:

Lanurile – Berca

Săgeata – Vadu Pașii

Alte 10 echipe, într-un play-out

Alte 10 echipe din fotbalul județean vor participa într-un așa-numit play-out. Acestea au fost împărțite în două serii a câte cinci formații, pe criterii geografice: SERIA I: Avântul Zărnești, Pescărușul Luciu, Phoenix Poșta Câlnău, Recolta Sălcioara și Unirea Zorești și SERIA A II-A: Montana Pătârlagele, AS Săhăteni Vintileanca, Șoimii Siriu, Unirea Stâlpu și Voința Limpeziș. „În ceea ce privește play-out-ul, cele zece echipe au fost împărțite pe criterii geografice, în două serii a câte cinci, meciurile se vor disputa fiecare cu fiecare, în fiecare sâmbătă, până pe 19 iunie. Locurile 5 vor retrograda în eșalonul inferior, cele de pe locul 4 vor disputa un baraj pentru men­ținerea în această ligă. La începutul lunii mai sperăm să începem și Liga a 5-a, pentru că sunt echipe care vor să participe în competiții oficiale. În funcție de numărul de parti­cipante, acestea vor fi împăr­țite în două sau trei serii, tot pe criterii geografice”, a mai spus Adrian Petre pentru Arena Buzoiană.

Care este situația în țară

Conform datelor adunate de liga2.ro, până vineri, 16 aprilie, Buzăul se alăturase altor nouă județe care urmau să reia Liga a 4-a și să stabilească o reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Alte șase județe, în schimb, nu vor relua competiția.

  • Ce AJF-uri nu vor avea reprezentante la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a: Dâmbovița, Iași, Vrancea, Alba, Olt, Gorj
  • Ce AJF-uri vor avea reprezentante la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a: Satu Mare (competiție reluată cu 12 echipe), Prahova (4), Mehedinți (4), Dolj (4), Constanța (4), Timiș (9), Vâlcea (4), Sălaj (4), Hunedoara

Articole similare

error: Continut protejat!!