Monden

Larisa Oprea face fitness în Anglia

• Buzoianca și-a luat viața de la început, s-a mutat cu ambii copii la Londra și va mai veni în România doar pentru a încheia divorțul

Divorțul dintre Alin și Larisa Oprea a fost unul controversat, cu acuzații și cu scene zguduitoare, dar care a ajuns aproape de final. Ambilor protagoniști le este bine așa, lucru care s-a văzut și în cea mai recentă apariție a Larisei, într-un reportaj ,,XNS”, unde a povestit cu ce se ocupă, ce îi face bine și care este acum legătura dintre tată și copii. Fosta parteneră de viață a lui Alin Oprea a arătat publicului cu ce se ocupă de mai bine de șapte ani, dar și cum își câștigă existența după separarea de artist. Ea a rămas în țară după cea mai recentă înfățișare în procesul de divorț, va mai sta o vreme aici, dar doar pentru a-și serba ziua de naștere, la sfatul copiilor. Apoi, împreună cu aceștia, se va întoarce în Londra luna viitoare, când Melissa și Adrian vor începe cursurile.

Deși Alin Oprea a spus că, odată cu separarea, a rămas și fără familie, și fără bani, dar și că Larisa îi cere sume colosale, luptându-se acum în instanță pentru averea familiei, buzoianca o duce bine. Spune că are un loc de muncă bine plătit în Londra, acolo unde s-a stabilit în urmă cu aproape doi ani. Sportul o ajută să treacă peste toate, dar îi și aduce foloase financiare. Ea este antrenor personal și recunoaște că serviciile sale nu sunt deloc ieftine.

„Eu sport am început să fac la opt ani. După care am intrat la Liceul Sportiv, după care am făcut Facultatea de Sport, după care am făcut toate specializările sportive, asta până când m-am căsătorit și m-am reprofilat. Dar din 2014 m-am reîntors la ce îmi place, iar reacțiile cliențiilor mei au fost întotdeauna pozitive. Antrenor personal sunt din 2014, am deschis o sală în București, după care, de când am plecat la Londra, am vândut sala, iar acolo am făcut ce-mi place”, a declarat buzoianca.

Ea recunoaște că nu a dus-o foarte bine pe timpul pandemiei, fiind nevoită să își rezume activitatea la aceea cu clienții fideli, totul online, dar acum lucrurile au început să intre pe făgașul normal. ,,Acolo a fost o perioadă grea, pentru că restricțiile sunt dure, nu am putut face decât activitate online. Eu acum am doar clienți privați, oameni care-și permit un antrenament privat, acasă. Telefonul meu este mereu deschis, vorbim în fiecare secundă despre sport și nutriție. Un om normal, care are un job de 1.000 și ceva de lire, nu-și poarte permite un antrenor personal”, a  mai spus Larisa la Antena Stars.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker