N-am cunoscut-o decât în treacăt pe Iulia Marin. Cred că s-a angajat la „Adevărul“ în toamna lui 2012. Când eu îmi făceam deja bagajele ca să plec în televiziune. Știrea despre moartea ei, la vârsta de numai 32 de ani, m-a lăsat fără cuvinte.
Mi-o aduc aminte vag. Lucra la departamentul online, care funcționa independent de redacția ziarului. Deci nu prea ne-am intersectat. Mi s-a părut o tânără timidă și, totodată, foarte pasionată de ce făcea. N-am mai auzit o vreme nimic despre ea. I-am citit apoi, mai târziu, câteva texte realmente reușite, scrise pentru o publicație sau alta. Și am felicitat-o în gând. În rest, n-am interacționat deloc. Nu i-am urmărit blogul. N-am știut până mai ieri, când am aflat că a murit, despre suferințele ei.
Acum, n-aș fi spus mai mult decât un creștinesc „Odihnească-se în pace!“
Dar descopăr că, de două zile încoace, niște inși fără rușine și fără scrupule îi bălăcăresc memoria pe sticla micilor ecrane. Nici nu contează – cum bine observa cineva, că victima e o jurnalistă sau cât de talentată a fost. Vorbim despre o femeie care a suferit și a murit. Iar când moare cineva, oricine, un minim bun simț te îndeamnă să nu-l vorbești de rău. Sau măcar să taci. „Despre morți numai de bine“, cum ne învață un adagiu antic.
Dar nu, asta se dovedește imposibil în mahalaua românească!
Canalul de „știri” care-și zice RTV – în fapt, o hazna media care există doar pentru a răscoli și a vântura tot ce e mai murdar în România de azi – s-a gândit să facă audiență împroșcând-o cu noroi pe Iulia Marin. Cum nu mă uit aproape niciodată la televizor – cu atât mai puțin la oficina mafiotului Ghiță –, a trebuit să citesc transcriptul. Și, mărturisesc, rar mi-a fost dat să urmăresc un linșaj atât de odios. Citez: „pixul domnișoarei Marin e o armă care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”, „tipul ăla de deontoloagă la virguliță”, „nu era stabilă psihic și emoțional”, „desele rătăciri pe care le avea fata asta”, „oamenii ăia sunt tulburați psihic”, „schizofrenia de care suferea nu era un secret pentru nimeni”.
Gazda și dirijorul corului de calomniatori – Victor Ciutacu. Alături de el, în roluri de participanți activi sau de complici tăcuți – Robert Turcescu, Mirel Palada, Ilie Șerbănescu, generalul Cristian Barbu, Bogdan Chirieac, Răzvan Savaliuc și securistul Tudor Păcuraru. Toți, niște cavaleri, numai unul și unul. Ba chiar și credincioși, nevoie mare. N-au nicio tresărire să comenteze cazul tinerei decedate în preajma Paștilor. Să îngâne sau să dea din cap, aprobator, când cel care i-a invitat la „dezbatere” o face cum îi vine la gură.
Sigur, nu toți trăim în „România” lui Ciutacu.
Mulți oameni se declară revoltați de acest „derapaj”. Care nu e fără precedent și, din păcate, nici ultimul. Două instituții de resort – Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național de Combatere a Discriminării – s-au autosesizat. Mai bine de 1.500 de personalități și organizații – între care și redacția noastră – s-au raliat unui protest față de „discursul urii” de la RTV.
Dar nu vă așteptați la minuni.
În medie, peste 200.000 de români se uită în fiecare seară la „show”-ul lui Ciutacu. Cel care minte și dezinformează fără să clipească. Cel care face propagandă rusească pe față. Cel care tăvălește memoria morților prin mocirlă. Nu știu dacă e mult sau puțin. Însă RTV tronează pe primul loc în topul celor mai urmărite televiziuni de „știri” din țărișoara noastră. Vestea și mai proastă e că zeci de firme românești sau străine continuă să-și facă reclamă aici. Pentru că nu le pasă decât de audiență. Adică de bani. Ori pentru că așa le consiliază diverse agenții de publicitate. Interesate și ele doar de comision și de „rebate”. Adică tot de bani.
Până când n-o să se spargă acest cerc vicios – al mizeriei care face rating și al ratingului care face profit –, orice protest și orice amendă vor fi în zadar. Alde Ghiță, Ciutacu & co. își vor vedea nestingheriți de treburile lor.
Text publicat în „Newsweek România”
