La cine s-o fi referit Manda?

 

• La 3 iulie 2012, Parlamentul reunit în sesiune extraordinară l-a revocat pe Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, funcția fiind preluată interimar de către Valer Dorneanu. Partidul Democrat Liberal a atacat decizia la Curtea Constituțională, care a stabilit că demiterea Avocatului Po­porului a fost consti­tuțională.
• Tot în ziua de 3 iulie, Vasile Blaga, președinte al Senatului, a fost înlocuit prin votul plenului cu liberalul Crin Antonescu, în ciuda prevederilor regulamentului ca­me­rei superioare a Parlamentului. Și Roberta Anastase a fost revocată din funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru modul în care a condus, în anul 2011, o ședință de plen. În locul ei este numit prin vot Valeriu Zgonea. Cei doi au atacat decizia la Curtea Consti­tuțională, care le-a respins cererile ca inadmisibile, motivația fiind că guvernul ­emi­sese cu câteva zile înainte o ordonanță de urgență ce revoca dreptul Curții să judece hotărârile Parlamentului. Acest act normativ a fost declarat neconstituțional câteva zile mai târziu, însă cei doi foști președinți nu au mai putut înainta alte plângeri.
• La 4 iulie, Uniunea Social Liberală (USL, formată din PSD și PNL) depune în Parlament do­cumentul de suspendare al președintelui Traian Băsescu, în care se susține că acesta „a instigat la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale”, ar fi făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curții Constituționale, a inițiat un proiect neconstituțional de revizuire a Constituției și s-a substituit funcțional Guvernului. Un alt lucru care i s-a reproșat președintelui este că a declarat că nu va numi un premier USL, chiar dacă această coaliție va obține majoritatea absolută în Parlament.
• În aceeași zi, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care s-au eliminat hotărârile Parlamentului dintre actele asupra cărora se poate pronunța Curtea Consti­tuțională. Ordonanța de Ur­gență este publicată în Monitorul Oficial înainte de a fi publicate hotărârile referitoare la revocarea lui Blaga și Anastase, ceea îi pune pe aceștia în imposibilitatea de a le contesta la Curtea Constit­uțio­nală.
• La 5 iulie, Guvernul a adoptat și publicat o ordonanță de urgență care a modificat Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu jumătate plus unu din voturile valabil exprimate ale cetățenilor participanți la referendum și nu cu jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale și că vor putea vota și cetățenii români aflați în străinătate.
• La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, declanșând procedurile pentru organizarea referendumului.
• La 10 iulie, Curtea Constituțională a decis în unanimitate că referendumul de demitere este valid „în măsura în care se asigură participarea la vot a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”. La scurt timp după comunicatul Curții, Ministerul Administrației și Internelor a informat că la referendumul din 29 iulie se va aplica ordonanța de urgență a guvernului potrivit căreia președintele este demis cu majoritatea simplă a celor care se prezintă la urne.

Dacă mai este nevoie de vreo precizare la înșiruirea de fapte de mai sus, trebuie spus că acestea au făcut parte din ceea ce s-a numit tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012, al cărei principal artizan al fost nimeni altul decât premierul în funcție Victor Ponta, ex-președinte al Partidului Social Democrat, fost candidat PSD la președinția României, fost dizident social-democrat și acum președinte al PRO România. Despre care, unul dintre vremelnicii săi tovarăși de drum, fostul premier Mihai Tudose, a spus vineri, imediat după reînregimentarea în PSD: ,,Când l-am cunoscut mai bine pe noul Ponta, mi s-a făcut dor de Dragnea”.

Și aici se impun câteva precizări. Nu există noul sau vechiul Ponta; acesta s-a dovedit, de-a lungul timpului, o ilustrare vie a proverbului cu lupul și cu părul. Apoi, dorul de Dragnea se poate potoli lesne, cu sau fără contribuția unor prieteni ori “prieteni”.

Însă o întrebare nu îmi dă pace legată de toată această poveste: la cine s-o fi referit Claudiu Manda atunci când a spus că nu ar mai vrea proști în conducerea PSD?